OPINII

Compasiunea față de sine

„Un simplu moment în care dai dovadă de compasiune față de tine îți poate schimba întreaga zi. O suită de astfel de momente îți poate schimba cursul vieții” (Cristopher Germer)

În Austin, Texas, există un Laborator de Cercetare a Compasiunii față de Sine în cadrul căruia, o echipă de cercetători condusă de Dr. Kristina Neff studiază modalități în care putem practica și dezvolta compasiunea față de noi înșine.

Poate vă întrebați ce mai este și cu povestea asta? Nu, nu este (doar) de sezon, nu vorbim despre compasiune doar pentru că suntem în așteptarea Crăciunului. Există o întreagă știință ce pune în evidență beneficiile practicării compasiunii față de sine și față de cei de lângă noi, pentru calitatea vieții noastre și echilibrul nostru emoțional.

Într-o epocă în care perfecționismul pare să fie valoarea după care ne ghidăm viața, descoperim că, oricât am progresa, oricâte am realiza, oricât de multe am acumula, oricât de minunate ne-ar fi casele, mașinile, copiii, carierele, hainele, experiențele de socializare, ceea ce trăim la finalul zilei este adesea nemulțumire cu privire la propria persoană, îngrijorare cu privire la viitor şi furie pentru că lucrurile se întâmplă diferit față de cum ne-am fi așteptat.

Într-o astfel de epocă, „mai bine-le” devine dușmanul „binelui”, „firesc” și „normal” devin „mediocru” și „insuficient”, a nu fi perfect înseamnă a eșua.

Nu întâmplător, perfecționismul este considerat în lumea sănătății mintale unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru anxietate, depresie și burnout.

Soluția? Compasiunea, reîntâlnirea cu umanitatea din noi și redescoperirea faptului că, la finalul zilei, am fost „suficienți”. Dr. Neff vorbește despre trei elemente ale compasiunii față de sine – bunătatea, omenescul și atenția.

Suntem buni cu noi atunci când în momente de suferință, de eșec sau de inadecvare, ne oferim înțelegere și căldură, în loc de ignorarea durerii sau critica acțiunilor noastre.

Ne întâlnim cu omenescul din noi în fiecare moment în care recunoaștem că suferința și greșeala sunt parte a experienței umane, definesc condiția umană, sunt trăite de toți oamenii, nu doar de către noi.

Cât despre atenție, durerea noastră are nevoie de ea. Pentru a evita reprimarea sau exacerbarea, deopotrivă de toxice, emoțiile noastre negative au nevoie să fie identificate, puse în contextele specifice ale vieții noastre, în relație cu credințe, alegeri și comportamente, dar nu suprapuse peste întreaga noastră ființă. Este sănătos să ne identificăm și să ne trăim furia, tristețea, și anxietățile, dar suntem mai mult decât furia, tristețea și anxietățile noastre.

Cum putem elimina judecata, critica față de sine, izolarea și rușinea din viața noastră? Cu fiecare act de bunătate față de sine, cu fiecare gând de iertare față de sine, cu fiecare emoție de blândețe și empatie față de sine, ne apropiem de acea „iubire a sinelui” de care vorbesc în egală măsură textele științifice și cele spirituale, iubire a sinelui fără de care iubirea față de celălalt nu este posibilă.

Să fim reali, autentici, asumați și imperfecți. Să ne bucurăm de „crăpăturile” din viața noastră, căci de multe ori, pe acolo intră lumina.

Iar în final, să îmbrățișăm cuvintele lui Brene Brown, probabil cel mai asiduu cercetător al vulnerabilității umane: „Imperfecțiunile noastre nu sunt totuna cu a fi nepotrivit. Ele nu fac decât să ne reamintească faptul că toți suntem la fel. Suntem imperfecți, dar suntem împreună”.