Conform tradiției, FITS prezintă în perioada festivalului, care anul acesta are loc între 20 și 29 iunie, FITSRecomandă - o rubrică informativă cu cele mai captivante spectacole ale zilei, astfel încât cei prezenți la Sibiu să poată face cele mai potrivite și inspirate alegeri.
Astfel, 27 iunie, a opta zi a festivalului, aduce în fața publicului Ascultă-mă la Echitație CSM Sibiu, cu Kathleen Turner, Trilogia memoriei, în regia lui Radu Afrim, conferința specială cu renumitul actor japonez Kuranosuke Sasaki în dialog cu Octavian Saiu, show-ul italian Legende povestite la înălțime inspirat din mitologia greacă. A opta zi de festival înseamnă peste 10 țări, care prezintă peste 15 spectacole captivante, peste 10 spectacole outdoor gratuite, 4 spectacole difuzate online. Cel mai ieftin bilet de mâine costă numai 20 lei.
Sumarul zilei în cifre:
● Peste 10 țări prezintă spectacole captivante
● Peste 10 spectacole outdoor gratuite
● 4 spectacole difuzate online
● Cel mai ieftin bilet costă 20 de lei
Recomandările zilei de 27 iunie:
Radu Afrim în dialog cu Octavian Saiu, Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor), 12:00
FITS Talks cu Marius Chivu – online, 13:00
Kuranosuke Sasaki în dialog cu Octavian Saiu, Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor), 14:00
Iubiri extreme, Susie Wang, Fabrica de Cultură – UniCredit - Sala Lulu, 16:00 & 21:00
În numele Fado, Nuno Sérgio, Biserica Ursulinelor, 16:00
Mutter, Lucian Blaga University of Sibiu, Facultatea de Litere și Arte - Sala CAVAS (Str. Banatului, nr. 12), 16:00 & 21:00
Casa Bernardei Alba, Teatrul de Stat Constanța, Sala mare TNRS, 17:00
Ascultă-mă, Kathleen Turner & DK Studio, Echitație CSM Sibiu, 18:00
Trilogia memoriei, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Fabrica de Cultură - UniCredit - Sala Faust, 18:00
Călătoria unui suflet, Yamamoto Noh Theater, Teatrul GONG - Sala parter, 20:00
E doar sfârșitul lumii, Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, Promenada Mall Etaj 1, 21:00
Rătăciți printre cuvinte, Film, Curtea Muzeului de Istorie (Casa Altemberger), 21:00
Fete și băieți, Teatrul ACT, Teatrul GONG - Sala etaj, 22:00
Legende povestite la înălțime, Stardust, Piața Mare, 21:45
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 842 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 20 iunie – 29 iunie, tema ediției cu numărul 32 fiind MULȚUMESC. FITS 2025 are 842 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări.
Tema din acest an – MULȚUMESC – reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție și relația dintre artiști și public, mijlocită de toți cei care contribuie la susținerea acestui miraculos proces.
Aplicația FITS include toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități.
Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.
Informații în timp real legate de FITS sunt disponibile pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, precum și pe Newsletterul FITS: fitsibiu.substack.com.