Oana Moraru, la Magic FM - Despre educaţia financiară a copiilor

Oana Moraru, profesor şi consultant educaţional, a fost invitată la matinalul Magic FM.

Oana Moraru, profesor şi consultant educaţional, a fost invitată la matinalul Magic FM.

Oana este unul dintre speakerii conferinţei "Liber la educaţie sau educaţie la liber?” care va avea loc pe 19 mai în care se va vorbi despre educaţia financiară a copiilor.

Oana Moraru, una dintre cele mai puternice voci ale momentului în domeniul educaţiei, a vorbit despre actualul sistem de învăţamânt, despre relaţia profesor-elev, subliniind că profesorul are menirea de a stabili ţintele, ghidând astfel elevul pentru atingerea acestora.

În conferinţa despre educaţia financiară, speakerii invitaţi vor arăta ce și când le vorbim copiilor despre bani, cum îi pregătim să devină adulți responsabili financiar, dar şi cum să ne resetăm chiar noi, ca adulți, relația cu banii?

Oana Moraru a subliniat cât de important este ca educaţia financiară să înceapă în familie, de la 4-5 ani, atunci când stabilim clar suma de bani pe care o cheltuim împreunaăcu copilul. Când acesta mai creşte, un rol important în educaţia lui financiară a celor mici îl au diversele târguri organizate la grădiniţă sau la şcoală unde are ocazia să afle adevărata valoare a banilor şi cum pot fi aceştia economisiţi sau cheltuiţi.

Oana a punctat faptul că în România matematica nu se predă alături de economie, aşa cum se întâmplă peste tot, ci de cunoaşterea mediului.

Mai multe detalii despre conferinta “Liber la educaţie sau educaţie la liber?” AICI