În seara Premiilor Oscar a fost lansat primul trailer din filmul “Mary Poppins Returns”, peliculă care va avea premiera la sfârşitul acestui an, chiar de Crăciun.
Filmul este regizat de Rob Marshall, iar Emily Blunt şi Meryl Streep fac parte din distribuţie, alături de Ben Whishaw şi Emily Mortimer, Colin Firth, Angela Lansbury şi Dick Van Dyke Mary Poppins revine astfel pe marile ecrane după mai bine de 50 de ani de când musicalul “Mary Poppins” a cucerit o lume întreagă.
Emily Blunt joacă rolul principal, iar noul film va urmări copiii din familia Banks deveniţi adulţi. Simpatica dădacă se întoarce pentru a-l ajuta pe Michael Banks cu cei trei copii ai lui.
Filmul “Mary Poppins” a avut premiera în anul 1964, iar rolurle principale erau interpretate de Julie Andrews şi Dick Van Dyke. Filmul a primit 5 premii Oscar, iar Julie Andrews câstiga Oscarul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal.
Meryl Streep si Emily Blunt joaca din nou împreună într-un film dupa celebrul “Diavolul se îmbracă de la Prada”.















