Pe 31 ianuarie, Justin Timberlake a împlinit 37 de ani şi a avut parte, cu siguranţă, de multe felicitări şi daruri.
Însă nimic nu se compară cu declaraţia de dragoste pe care a primit- din partea celei care îi este alături zi de zi, soţia lui, actriţa Jessica Biel. Între cei doi există o chimie aparte, cuplul reuşind să îsi construiască în câţiva ani o relaţie foarte solidă.
Dovada, cuvintele de acum ale Jessicăi, care şi-a însoţit mesajul emoţionant cu o fotografie cu ei doi:
“O imagine cât o mie de cuvinte. Și Slavă Domnului că face asta, pentru că nu aș fi avut cum să exprim toată dragostea și tot respectul pe care îl simt pentru tine. Te așteaptă un an minunat. Sunt atât de mândră de reușitele tale și de tot ce te așteaptă. Plus că ești un tată super hot. Un tată ninja. Te iubesc, tăticule sexy. Sunt aici, mereu lângă tine, fanul tău nr. 1. La mulți ani, iubitul meu.”, a scris actriţa.
Aceasta a încercat astfel să se revanşeze faţa de Justin, care i-a scris de ziua ei de naştere un meaj la fel de frumos: “Mă faci să rad, să zâmbesc şi să iubesc. Mă faci să vreau să fiu mai bun. Şi nu există nimic mai bun decât tine. Acum ştiu sigur că e mai bine să fii norocos, decât să fii bun. Întreabă-mă cine e cel mai norocos bărbat din lume şi-ţi voi spune că te uiţi la el. La mulţi ani, inima mea!”
Justin Timberlake si Jessica Biel sunt căsătoriţi de 5 ani şi au împreună un fiu, Silas.
















