Kanye West şi Kim Kardashian, unul dintre cele mai cunoscute cupluri de la Hollywood, au devenit părinţi pentru a 3-a oară.
“Kanye şi cu mine suntem fericiţi să vă anunţăm naşterea fiicei noastre, care este perfect sănătoasă”, a anunţat Kim.
Micuţa a venit pe lume cu ajutorul unei mame surogat, după ce cuplul a fost nevoit să aibă cel de-al treilea copil prin această modalitate.
Kim i-a mulţumit mamei purtătoare, care ar fi primit aproximativ 37.000 de dolari pentru că a acceptat să aducă pe lume un bebeluş care nu este al ei: “Suntem incredibil de recunoscători mamei purtatoare care ne-a îndeplinit visul, oferindu-ne cel mai frumos cadou care există, precum şi medicilor şi asistentelor care s-au ocupat de noi. North şi Saint sunt nespus de fericiţi să aibă o soră”.
Kanye West şi Kim Kardashian au apelat la o mama surogat din cauza problemelor de sănătate ale lui Kim, motiv pentru care a avut complicaţii în cazul primelor două naşteri.
Dacă Kim ar mai fi rămas încă o dată însărcinată, riscurile erau foarte mari, atât pentru ea, cât şi pentru bebeluş.
Potrivit site-ului TMZ, fetiţa a venit pe lume la celebra clinică Cedars Sinai din Los Angeles, iar Kim Kardashian a fost prezentă în sala de naşteri. Ea a fost prima persoana care a ţinut bebeluşul în braţe.















