Justin Timberlake revine în 2018 cu primul album după o pauză de 5 ani, artistul în vârstă de 36 de ani urmând să lanseze "Man of the Woods" în luna februarie.
Justin a dezvăluit un teaser al abumului care va fi lansat pe 2 februarie, cu doar 2 zile înainte ca acesta să cânte la Super Bowl, marea finală a Campionatului de fotbal american, unul dintre cele mai grandioase evenimente.
"Acest album este inspirat de fiul meu, de soţia mea, de familia mea, dar mai mult decât orice alt album pe care l-am scris vreodată, de locul din care sunt, şi este (unul) personal", mărturiseşte Timberlake în trailer.
Artistul poate fi văzut în plină natură, colindând câmpurile, înfruntând zăpada şi mângâind cu vârful degetelor apelor unei râu, el fiind însoţit de Jessica Biel, soţia lui, şi de Silas, fiul lor.
Primul single de pe album va fi lansat pe 5 ianuarie, iar fanii vor avea ocazia să descopre o noua etapă din cariera lui Justin Timberlake.
Nascut aproape de Memphis, în statul Tennessee, recunoscut pentru muzica soul şi blues, Justin Timberlake a devenit cunoscut dupa ce a participat la emisiunea “Mickey Mouse Club”. La sfârşitul anilor 90, prestaţia sa alături de băieţii din NSYNC i-a adus recunoaşterea mondială.
În 2006 a lansat albumul "FutureSex/LoveSounds, pentru ca în 2013 să scoată albumele "The 20/20 Experience" şi "The 20/20 Experience - 2 of 2".















