Regele Mihai a încetat astăzi din viaţă la vârstă de 96 de ani la locuinţa lui de la Versoix, din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României.
Moartea lui înseamnă dispariţia ultimului şef de stat din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Regele Mihai s-a retras din viaţa publică în luna martie 2016 când Casa Regală a dezvăluit că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.
Pe 6 noiembrie 2017, Casa Regală a anunțat că starea Regelui Mihai s-a agravat și fostul suveran prezenta o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței.
Regele Mihai a fost împărtăşit marţi, 7 noiembrie, de un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.
Pe 1 decembrie, Principesa Margareta a decis anularea tradiţionalei călatorii cu trenul regal din cauza starii de sănătate a Regelui.
Regele Mihai s-a născut pe 21 octombrie 1921, la Palatul Peleş, iar la vârsta de 6 ani a devenit Regele României.
A urcat pe tron pentru prima data în 1927, iar a doua oară în 1940, reuşind să schimbe decisiv soarta României şi a Europei.
Alungat de comunişti în exil, fară a putea reveni în ţară, Mihai a luat totul de la zero. S-a căsătorit cu Ana de Bourbon, împreună cu care a avut 5 fete şi a încercat meserii diverse pentru a-şi întreţine familia, fiind brocker sau pilot.
A trait în Elveţia şi reuşit să revină în ţară în 1992, iar în 1997 şi-a recăpătat dreptul de a fi român.















