Ștefan Stan a fost invitatul dimineții de vineri la Magic Start, matinalul cu cea mai multă muzică, prezentat de Liana Stanciu și Raul Brebu. Artistul a venit însoțit de o trupă de muzicieni, împreună cu care a cântat live pentru ascultătorii Magic FM piesa „Domnișoară”, de pe primul său album.
Ștefan le-a dezvăluit ascultătorilor Magic FM câteva detalii despre piesele de pe album, în special cântecul „Ea nu mai vine”. „A fost un moment foarte dificil în viața mea, când m-am simțit foarte singur și am scris piesa aceasta. Sunt foarte mândru de ea. Ieri a împlinit un milion de vizualizări”, a declarat el.
„Însă 'Domnișoara' este o piesă foarte veselă, 'de vară', compusă de Smiley. El a crezut și crede foarte tare în această piesă. Ca o dovadă pentru munca lui Smiley, alaltăieri, în supermarket, după ce am apucat să o cânt la un post de televiziune, m-am trezit între rafturi cu un domn care, atunci când m-a văzut, a început să cânte refrenul”, a povestit invitatul.
„De ce trebuia să aștepți 20 de ani ca să devii cine ești? Pentru că tu cânți de copil. Eu știu de opt, nouă ani povestea ta. Te-am văzut cântând pe la tot felul de petreceri. De ce a trebuit să aștepți atât? Câtă răbdare ai avut?”, l-a întrebat Liana Stanciu pe Ștefan, invitatul răspunzând că nu și-a dorit niciodată să 'iasă în față', fiind fericit să știe că există oameni care îl ascultă cântând. „Acum împart fericirea tuturor”, a mărturisit el la Magic FM.



















































