Cântăreţul italian Tiziano Ferro a petrecut noaptea de luni spre marţi într-un spital din Madrid. Aflat în prezent la Milano, el a ţinut să-şi liniştească fanii pe Facebook: 'Celor care se gândesc la mine şi sunt îngrijoraţi. Mă simt bine. Vă simt aproape. Mulţumesc!', a scris el.
În noapte de luni spre marţi, aflându-se într-un hotel din Madrid, cântăreţul s-a simţit rău. Transportat la spital, Tiziano Ferro a fost ţinut câteva ore sub observaţie, fiind apoi externat. Cântăreţul era în capitala spaniolă pentru promovarea noului său album şi pentru înregistrarea emisiunii La Voz de pe canalul Telecinco.
În contextul speculaţiilor lansate de revista spaniolă Vanitatis, conform cărora cântăreţul ar fi fost victima unei supradoze de medicamente, apropiaţii lui Ferro au precizat că a fost doar o 'intoxicaţie alimentară'.
sursa: Agerpres















