Magic FM a premiat doi ascultatori cu o cina romantica si o seara plina de zambete!

Cosmin Onofrei si Raluca Gheran s-au cunoscut in 2010, de Revelion, insa pana de curand el nu a indraznit sa o invite la o intalnire romantica. Pentru ca s-a inscris la rubrica “Jumatate. La 8 si jumatate”, echipa noastra i-a devenit complice ca sa o cucereasca pe cea care i-a furat inima.

In direct, la matinalul Magic Start, Liana si Raul i-au contactat pe cei doi, luand-o prin surprindere pe Raluca. Cand a auzit despre invitatia lui Cosmin, nu a stat pe ganduri si a acceptat sa mearga alaturi de el la cina de vis oferita de Magic FM!

In prima seara a lunii octombrie, au intrat timizi intr-unul dintre cele mai frumoase restaurante din Suceava. Cand au dat cu ochii de masa impodobita cu lumanarele aprinse si marcata cu Magic FM, au zambit larg si s-au uitat complice unul la altul: “Asta e masa noastra!”, au spus.

S-au tinut de mana tot timpul si au vorbit in soapta in pauzele dintre melodii, rusinati ca doi adolescenti intre care se infiripeaza o frumoasa poveste de dragoste. La final, ne-au promis ca magia dintre ei va continua cel putin atat timp cat va dura emisia Magic FM: adica vesnic!