Actorul şi realizatorul american Ben Affleck a prezentat sâmbătă, la festivalul de la San Sebastian, cel mai recent film al său, 'Argo', un thriller politic bazat pe povestea reală a luării ca ostatici a unor diplomaţi americani, petrecută în 1979 în Iran, şi pe operaţiunea CIA de eliberare a şase dintre ei, refugiaţi în ambasada canadiană.
'Este o poveste care nu ar fi câtuşi de puţin credibilă dacă nu ar fi bazată pe fapte reale', a declarat Ben Affleck, a cărui producţie, prezentată în afara competiţiei, a fost salutată cu ovaţii.
Filmul este inspirat dintr-un dosar recent declasificat: o operaţiune a CIA şi a autorităţilor canadiene pentru eliberarea celor şase americani luaţi ostatici în ambasada SUA la Teheran.
La 4 noiembrie 1979, militanţi islamişti au pătruns în sediul ambasadei, luând ostatici 52 dintre angajaţii acesteia. Şase americani au reuşit să fugă şi s-au refugiat în ambasada canadiană.
În film, Ben Affleck joacă rolul unui specialist CIA în 'extrageri', Tony Mendez, care a pus la cale un plan pentru evacuarea celor şase americani. El s-a dat drept producătorul unui film canadian intitulat 'Argo', avându-i ca membri ai echipei de turnare pe cei şase, pe care intenţiona să-i scoată din Iran.
sursa: Agerpres















