Madonna a decis să sprijine campania electorală a preşedintelui Barack Obama, care candidează pentru un nou mandat la Casa Albă, recurgând la maniera sa obişnuită - s-a dezbrăcat în timpul unui concert. În faţa unei săli de 40.000 de spectatori la New York, faimoasa cântăreaţă şi-a scos bluza de pe ea şi s-a întors cu spatele către public pentru ca acesta să poată citi inscripţia 'Obama'.
'Astăzi nu intenţionez să-mi arăt fundul, dar vă voi demonstra sentimentele mele', a spus starul american, în aplauzele fanilor săi, care au reacţionat cu mult entuziasm.
Apoi, Madonna a explicat de ce s-a decis să-l sprijine pe Obama la prezidenţialele din noiembrie. În timpul recentului turneu internaţional, a spus ea, a văzut multe lucruri bune, dar şi rele, amintind de condamnarea la câte doi ani de închisoare a celor trei fete ale formaţiei punk din Rusia Pussy Riot, pe care de asemenea le-a susţinut. 'Atunci mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că trăiesc în America. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că avem o Michelle Obama şi pe simpaticul ei soţ. Suntem liberi', a spus Madonna, îndemnându-şi compatrioţii săi să apere libertatea, chemându-i, practic, să-şi dea votul pentru candidatul Partidului Democrat.
În Statele Unite în ultimele luni a luat avânt cursa prezidenţială între democratul Barack Obama şi republicanul Mitt Romney. Adversarul preşedintelui în exerciţiu a reuşit să atragă de partea sa renumiţi actori precum Clint Eastwood şi Chuck Norris. Acesta din urmă a avertizat recent într-un mesaj video că dacă va reales Obama, SUA vor merge 'pe calea socialismului', iar soţia lui Norris a adăugat că victoria candidatului democrat va fi primul pas spre 'un mileniu de întuneric'.
sursa: Agerpres















