Mike Tyson se pregăteşte pentru debutul pe Broadway

Mike Tyson şi Spike Lee se află în faţa debutului pe Broadway, regizorul nominalizat la Oscar anunţând luni că îl va aduce pe fostul campion mondial al greilor la box într-un one-man show în faţa publicului newyorkez la Longacre Theatre.

Spectacolul autobiografic va purta titlul 'Mike Tyson: Undisputed Truth' şi se va desfăşura în şase reprezentaţii, de la 31 iulie la 5 august.

În cursul spectacolului Tyson îşi va povesti viaţa, insistând asupra problemelor pe care le-a avut în viaţa personală şi în carieră, inclusiv celebrul moment în care i-a sfâşiat cu dinţii urechea rivalului său Evander Holyfield.

'Este o onoare să lucrez cu Spike Lee. I-am admirat mereu munca', a declarat Tyson într-un comunicat de presă. 'Faptul că am şansa de a spune povestea momentelor bune şi mai puţin bune din viaţa mea, în faţa publicului de la New York, este extrem de important pentru mine, mai ales pentru că m-am născut şi am crescut în Brooklyn', a mai adăugat el.

sursa: Agerpres