Paul Simon exclude o revenire alături de Art Garfunkel

Paul Simon a infirmat speculaţiile care susţineau că ar fi posibilă o revenire alături de Art Garfunkel, împreună cu care forma celebrul duo Simon & Garfunkel.

 

Paul Simon a infirmat speculaţiile care susţineau că ar fi posibilă o revenire alături de Art Garfunkel, împreună cu care forma celebrul duo Simon & Garfunkel.

 

Cantautorul a precizat pentru BBC că nu are nicio intenţie să reînvie trecutul.

 

Simon şi Art Garfunkel au cântat împreună cu diferite ocazii de la despărţirea lor din 1970 - însă nu au înregistrat niciodată vreun material discografic nou, iar conform lui Simon, nici nu vor înregistra vreodată.

 

Simon & Garfunkel au cântat ultima dată împreună cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Rock & Roll Hall Of Fame, în 2009, la New York. În anul imediat următor cei doi urmau să plece într-un turneu, dar acesta a fost anulat din cauza unor probleme de sănătate ale lui Art Garfunkel.

 

sursa: Agerpres