Actorul spaniol Antonio Banderas îl va întruchipa pe marele ecran pe celebrul pictor Pablo Picasso într-un film care prezintă geneza tabloului 'Guernica', pictat la sfârşitul anilor 1930.
Va fi o frescă în exclusivitate iberică: avându-l ca principal subiect pe Pablo Picasso, celebrul artist din peninsulă, interpretat de Antonio Banderas, cel mai latino dintre actorii de la Hollywood, în regia compatriotului său, regizorul Carlos Saura. Şi tema este naţională fiindcă filmul îşi propune să reînvie o operă magistrală a maestrului: faimosul tablou 'Guernica', inspirat de bombardarea, în aprilie 1937, a oraşului spaniol de legiunea Condor, forţa germană aliată cu franchiştii, în plin război civil. În acelaşi an, Pablo Picasso a pictat tabloul, denunţând ororile războiului într-o pânză cubistă de dimensiuni impresionante.
Picasso, care avea atunci 56 de ani şi locuia la Paris, a pictat doar într-o lună tabloul, comandat pentru pavilionul spaniol de la Expoziţia universală de la Paris. A pictat numai în 33 de zile (de unde titlul filmului, '33 Dias') o operă nouă, monumentală, sub ochii noii sale iubite şi muze, Dora Maar. În atelierul parizian, tânăra artistă de 33 de ani a fotografiat etapele creaţiei capodoperei 'Guernica', iniţiindu-se în acelaşi timp în cubism.
Picasso în acea perioadă de intensă creaţie va fi interpretat de Antonio Banderas, a cărui vârstă (52 de ani) se apropie de cea pe care o avea pictorul în anii 1930. 'Picasso este un personaj care m-a urmărit multă vreme', a mărturisit Banderas în El Pais. 'Îmi inspiră mult respect. Ca şi mine, s-a născut la Malaga, la câteva case de locul în care m-am născut eu. A plecat din Malaga când era ceva mai tânăr ca mine şi locurile natale i-au lipsit mult, la fel ca şi mie. Am cunoscut-o pe fiica lui, Paloma, care mi-a spus că Picasso n-a renunţat niciodată la ideea de a reveni într-o zi în oraşul lui natal. Ea mi-a spus că i-ar plăcea să mă audă vorbind pentru că spaniola mea păstrează accentul de Malaga şi-i aduce aminte de tatăl ei', a spus actorul.
Potrivit revistei americane Variety, filmările vor începe vara viitoare la Paris. Va fi primul mare film biografic al actorului spaniol, a cărui filmografie cuprinde pelicule cu mare succes la public ('Masca lui Zorro') şi producţii mai selective, cum ar fi recenta colaborare cu regizorul Pedro Almodovar. Vizat şi pentru a-i întruchipa pe Fidel Castro şi pe prinţul Boabdil, ultimul emir al Grenadei, Antonio Banderas a interpretat deja personaje istorice, îndeosebi pe micul ecran, printre care revoluţionarul Pancho Villa sau Mussolini.
Rolul Pablo Picasso, compatriotul său din Malaga, este o mare provocare pentru Banderas, ţinând seama că va rivaliza cu Anthony Hopkins, care l-a interpretat pe pictor în filmul 'Surviving Picasso' al lui James Ivory, în 1996.
sursa: Agerpres















