Să zicem că e o zi obișnuită, nimic special, doar o zi din acelea în care îți propui să termini mai repede ce ai de făcut și să te bucuri de o seară liniștită. Și să mai zicem că, pe la prânz, cineva ți-a cerut o mână de ajutor, iar tu ai spus „da” aproape din reflex, nici n-ai apucat să te gândești dacă ai timp sau dacă vrei cu adevărat să rupi din timpul pe care aveai nevoie să-l folosești ca să te relaxezi.
Apoi, copilului i se face poftă de plăcintă cu mere, o prietenă simte nevoia să-și spună necazurile la telefon, apoi soțul îți povestește ce i s-a întâmplat la birou. Dai merele pe răzătoare, asculți ce au oamenii tăi dragi pe suflet și îți spui că vei găsi puțin timp și pentru tine mai încolo. Doar că se face târziu, te așezi în pat și te întrebi, înainte să adormi, de ce ești atât de obosită. Nu doar fizic, ci într-un fel mai greu de pus în cuvinte.
De ce spunem „da” atât de ușor
În psihologie, există un concept simplu și foarte prezent în viața de zi cu zi: nevoia de a fi acceptați, de a nu crea tensiuni, de a fi văzuți drept „oameni buni”, amabili, pe care ceilalți se pot bizui.
De aici vin multe din „da”-urile noastre, chiar dacă simțim că nu mai avem energie pentru ele.
Nu spunem „da” pentru că ne dorim neapărat ceva, ci spunem „da” pentru că „nu”-ul ne incomodează, ne e teamă că va crea o mică ruptură, o clipă în care nu mai suntem în acord cu așteptările celuilalt. Și atunci alegem varianta mai ușoară pe moment.
Doar că toate aceste „da”-uri pe pilot automat vin cu un cost care, deși nu se vede imediat, se acumulează ca o rată pe care nu apuci să o plătești la timp.
Gabor Maté vorbește despre efectul acestui tip de relație: de fiecare dată când ne ignorăm pe noi ca să le facem altora pe plac, pierdem câte puțin din contactul cu noi înșine. Sistemul nostru nervos nu vrea să facă nimănui pe plac, dar când simte că nu avem grijă de nevoile noastre, intră în stare de alertă, crește nivelul de cortizon și ajungem vulnerabili în fața epuizării emoționale, anxietății și a burnout-ului. Mai mult, când îi pui mereu pe ceilalți pe primul loc, apar resentimentele. E o reacție firească, odată ce propriile nevoi sunt mereu suprimate.
Cum se construiește, de fapt, „haosul”
Senzația că viața e haotică nu apare peste noapte și nu te trezești într-o dimineață cu senzația că nu mai ai loc în propria ta existență. Să zicem că este un pahar care se umple încet, cu lucruri mici, aparent inofensive: plăcinta de mere făcută seara, când ai nevoie să te odinhești, toate acele „lasă, rezolv eu”-uri sau „sigur, nu e mare lucru”.
Psihologii vorbesc aici despre un tip de comportament numit „people-pleasing”. Tendința de a pune constant nevoile altora înaintea propriilor nevoi, pentru a evita conflicte sau disconfort. Și problema nu e că ajuți sau vrei să aduci bucurie în jurul tău, problema e când faci toate aceste lucruri fără să te întrebi sincer și cu compasiune față de sine dacă mai poți. Așa se ajunge la senzația aceea ciudată: faci multe, dar nu mai știi exact pentru cine și totul pare haotic tocmai pentru că avem nevoie ca realitatea noastră să se centreze pe propriile nevoi. Chiar nu e o atitudine egoistă, e modul natural în care funcționăm noi toți.
Limitele: lucrul despre care nu ne învață nimeni
Ce păcat că nu există în școală o materie care să ne învețe, încă de la vârste fragede, să spunem „nu”. Învățăm să fim responsabili, implicați, atenți la ceilalți. Și sunt lucruri importante. Dar nu prea învățăm cum să ne protejăm spațiul.
În teoria limitelor personale, lucrurile sunt destul de simple: limitele nu sunt despre a-i respinge pe ceilalți, ci despre a-ți păstra energia și claritatea. Un „nu” spus la timp, pe un ton echilibrat, nu strică o relație sănătoasă, ci o menține vie pe termen lung. Dar, pentru mulți dintre noi, „nu” vine la pachet cu vină, explicații lungi și o nevoie puternică de a ne scuza și de a compensa. Și atunci, de multe ori, renunțăm la el înainte să-l rostim.
Nu ai nevoie de mai mult timp
Când simți că nu mai faci față, primul impuls e să cauți soluții de organizare, să te apuci de scris liste, să mai instalezi o aplicație pe telefon.
Sigur, pot fi și ele de ajutor, până la un punct. Dar, de cele mai multe ori, nu avem nevoie să mai adăugăm ceva pe lista noastră de sarcini, ci să alegem mai bine ce continuăm să facem și ce ne dorim să nu mai facem. Pentru că timpul e cât e, în cel mai obiectiv mod cu putință. Avem, în schimb, dreptul să alegem subiectiv spre ce îl îndreptăm și să ținem cont și de nevoile noastre.
3 pentru acasă
1. Observă-ți „da”-urile automate
Timp de o zi, fii atentă la fiecare „da” pe care îl spui. Observă-le și așa vei vedea câte dintre ele sunt, de fapt, alegeri conștiente și lucruri pe care chiar îți dorești să le faci.
2. Creează o pauză între întrebare și răspuns
Nu mai răspunde imediat. Spune „mă gândesc și revin”. Pauza asta mică îți dă spațiu să alegi, nu doar să reacționezi.
3. Exersează un „nu” simplu
Evită să dai explicații lungi sau să îți ceri excesiv scuze. „Nu pot de data asta” este suficient. Limitele nu au nevoie de justificări elaborate ca să fie valide.
Foto: Freepik
