Lumea trece prin schimbări rapide și profunde, care pun presiune pe părinți, copii, profesori și, în general, pe noi toți. Nu putem nega realitatea, însă o putem înțelege, integra și transforma. Astăzi avem acces la instrumente de cunoaștere, educaționale și resurse pe care nicio altă generație nu le-a avut. De aceea este responsabilitatea noastră să avem grijă de copiii noștri. Dacă vrem mai puțină agresivitate și violență în societate, trebuie să începem cu felul în care ascultăm, protejăm și creștem copiii.
Alfie Kohn este expert de renume internațional și unul dintre cei mai cunoscuți autori din domeniul educației, comportamentului uman și creșterii copiilor. Revista Time l-a numit „cel mai vehement critic al sistemului educațional axat pe note și lucrări de control”. A semnat multe cărți și sute de articole care au reconfigurat mentalitatea părinților, pedagogilor sau specialiștilor în științe sociale, unele dintre cărțile sale fiind publicate și în limba română, „Mitul copilului răsfățat”. Susține conferințe în toată lumea, iar în București a fost prezent de mai multe ori pentru a le vorbi părinților și specialiștilor în educație și psihologia copilului din România. Pe 10 mai anul acesta va fi prezent la București ca speaker în cadrul conferinței „Părinte conștient, copil împlinit”, un eveniment european revelator de conștientizare personală și transformare relațională. Întrebările fundamentale ale evenimentului sunt: „Ce fel de adulți lăsăm lumii de mâine?” și „Ce adulți alegem noi astăzi să fim?”
Sorin Lucaci: Bună ziua, Alfie Kohn. Sunteți una dintre cele mai influente voci în domeniul parentingului și educației contemporane. Sunteți cercetător și autor, iar munca dumneavoastră a redefinit modul în care familiile, profesorii și întregul sistem educațional înțeleg motivația, cooperarea și arhitectura emoțională a copilăriei.
Sunt cuvinte importante, iar perspectiva dumneavoastră — una care pune sub semnul întrebării obiceiurile moștenite — ne invită să construim relații cu copiii bazate pe respect, curiozitate și conexiuni autentice. Când ar trebui, de fapt, să înceapă cineva să se pregătească pentru a deveni părinte? Există un moment în care este prea devreme sau, dimpotrivă, prea târziu pentru a deveni un părinte bun?
Alfie Kohn: Ei bine, acestea sunt două întrebări diferite. Nu sunt sigur dacă există un moment „prea târziu” în viață pentru a deveni părinte, însă acest aspect ține de alte chestiuni care depășesc competența mea și care au legătură și cu energia, răbdarea și contextul individual — momentul potrivit diferă de la persoană la persoană. Desigur, și biologia joacă un rol.
În ceea ce privește pregătirea pentru rolul de părinte încă din tinerețe, presupun că cineva ar putea petrece ani reflectând asupra propriei copilării și întrebându-se: „Dacă voi decide vreodată să am un copil, ce aș dori să păstrez din familia mea de origine și ce aș prefera să las în urmă ca moștenire valorică?”
Mulți oameni spun lucruri de genul: „Așa am fost crescut”, ca și cum aceasta ar încheia discuția. În realitate, ar trebui să o înceapă. Ființele umane au capacitatea de a raționa și, sperăm, de a pune sub semnul întrebării ceea ce li s-a făcut, pentru a decide, în unele cazuri: „Nu, nu a fost ideal, așadar nu vreau să reproduc acest model cu propriii mei copii.”
Desigur, aceste reflecții pot fi reluate atunci când se ia decizia de a avea copii — o decizie care, evident, nu ar trebui luată cu ușurință.
În anumite subculturi și țări există o presiune puternică, mai ales asupra femeilor, de a avea copii, astfel încât ele ajung să fie nevoite să ofere o justificare dacă aleg să nu devină mame. Ar trebui să fie exact invers. Este o decizie extrem de serioasă, care implică un angajament pe viață și care îți schimbă radical existența. Ar trebui să fii pe deplin convins că asta îți dorești înainte de a face acest pas.
S.L.: Dar odată ce copilul s-a născut și nu știi nimic despre creșterea copiilor — poate ai fost crescut într-un anumit fel și crezi că acela este singurul mod posibil, fără să te întrebi dacă a fost bun sau rău pentru tine — copilul este deja aici. Are, să spunem, șapte ani.
Dacă descopăr acum cartea „Unconditional Parenting”, pe care ați publicat-o și în România, este deja prea târziu să o citesc și să spun: „Este puțin diferit, pare mai potrivit. Ar trebui să aplic aceste principii?”
A.K.: Nu. Mai bine mai târziu decât niciodată, cum spune proverbul.
Am oameni care vin la mine după cursuri și îmi spun: „Copilul meu are 17 ani, nu doar 7, și abia acum îmi dau seama că însăși faptul că m-am bazat pe strategii tradiționale precum pedepsele și recompensele a fost o mare, mare greșeală. Ce fac acum? Este prea târziu?”
Cred că este posibil să reparăm măcar o parte din daunele pe care le-am fi putut provoca, prin restabilirea conexiunii și prin recunoașterea greșelilor făcute. Acest lucru necesită curaj. Presupune capacitatea de a-ți asuma vulnerabilitatea și de a accepta că poate ai fost dezorientat.
Problema nu este că prea mulți oameni ajung la acest mod de gândire prea târziu în copilăria propriilor copii. Problema este că atât de mulți oameni consideră aceste idei atât de tulburătoare, încât atunci când li se prezintă argumente solide și dovezi împotriva abordărilor tradiționale reacționează acoperindu-și, metaforic, urechile și spunând echivalentul lui „La, la, la, nu vreau să aud”.
Desigur, nimeni nu formulează lucrurile chiar așa. Ce spun, de fapt, despre argumentele mele și ale altora este: „Sună frumos în teorie, dar nu este realist pentru copilul meu.” Este important să înțelegem că acestea sunt raționalizări — mecanisme prin care evităm să punem sub semnul întrebării ceea ce am făcut până acum. Este greu să acceptăm eșecul ca părinți.
O mare parte din înțelepciunea tradițională — convingerile convenționale ale culturii noastre, moștenite de la părinți și pe care le mai auzim uneori și de la bunici sau socri — se referă la modalități prin care să-i facem pe copii să asculte cu supunere și să facă exact ce li se spune. Există metode dure de a-i face pe copii să asculte și există metode aparent mai blânde. Însă foarte puține ghiduri parentale spun: „Stați puțin. Poate că obiectivele noastre pe termen lung ar trebui să depășească simpla conformare.” Nu este suficient să găsim o modalitate mai „drăguță” de a controla copiii. Trebuie să schimbăm întreaga abordare a relației noastre cu ei.
S.L.: Este foarte interesant – „a lucra cu copiii”, nu pentru ei sau împotriva lor.
A.K.: Exact.
S.L.: În România avem o expresie: ori folosești zahărul, ori biciul.
A.K.: Corect. Conștientizarea și schimbarea pe care ne-o dorim pentru viitor începe în adult, în părinte: în felul în care ascultăm, în felul în care stabilim limite sănătoase și în modul în care gestionăm propriile răni sau traume emoționale. Violența, dependențele de tot felul, expunerea la mediul digital al rețelelor sociale, lipsa conexiunii autentice duc la o presiune fără precedent asupra copiilor și adolescenților noștri. Depinde de noi ce viitor creăm pentru copiii noștri.
