Lui Lenny Kravitz nu-i este teamă de apropierea celor 50 de ani

Cântăreţului american Lenny Kravitz nu-i pasă de timpul care trece, atâta timp cât poate face ceea ce-i place. Starului de 48 de ani îi place să trăiască în Bahamas şi la Paris.

 

Cântăreţului american Lenny Kravitz nu-i pasă de timpul care trece, atâta timp cât poate face ceea ce-i place. Starului de 48 de ani îi place să trăiască în Bahamas şi la Paris.

 

Lenny Kravitz nu este îngrijorat că îmbătrâneşte. 'Adevărul este că nu-mi pasă. Timpul trece, şi? Atâta timp cât pot face ceea ce-mi place, nu contează că îmbătrânesc', a mărturisit el.

 

Cântăreţul care a vândut 35 de milioane de albume este liber să facă ce-şi doreşte. Locuieşte fie în capitala franceză, fie în Bahamas. 'În insula mea natală, locuiesc într-o rulotă şi circul cu un jeep. La Paris, vizitez galerii de artă şi mă ocup de decorarea casei', spune el.

 

Lenny Kravitz, celibatar, spune că este nebun după Zoe, fiica lui de 22 de ani. 'Ea este de fapt femeia vieţii mele', încheie cântăreţul.

 

sursa: Agerpres