Gisele Bundchen şi Tom Brady sunt cel mai bogat cuplu de vedete

Revista Forbes, care se uită foarte atent la salariile vedetelor, a întocmit lista cuplurilor americane care câştigă cel mai bine. De această dată, Beyonce şi Jay-Z au fost detronaţi de Gisele Bundchen şi soţul ei, Tom Brady.

Revista Forbes, care se uită foarte atent la salariile vedetelor, a întocmit lista cuplurilor americane care câştigă cel mai bine. De această dată, Beyonce şi Jay-Z au fost detronaţi de Gisele Bundchen şi soţul ei, Tom Brady.


Sunt frumoşi, bogaţi, au numai reuşite în viaţă şi sunt foarte îndrăgostiţi - aşa sunt cele cinci cupluri de pe primele locuri. În frunte se află Gisele Bundchen şi Tom Brady. Soţia aduce în casă cei mai mulţi bani: tânăra braziliană, cel mai bine plătit topmodel din lume, a primit 45 milioane de dolari în perioada mai 2010 - mai 2011 pentru această activitate. În plus, contractele publicitare, marca sa de lenjerie şi şlapi i-au rotunjit bine veniturile. Soţul ei, jucător de fotbal american, a câştigat şi el 31 milioane de dolari, prelungindu-şi contractul cu New England Patriots. Împreună, părinţii micului Benjamin au câştigat 76 milioane de dolari. Este totuşi mai puţin decât Leonardo DiCaprio singur!


Pe poziţia a doua, cu numai patru milioane mai puţin, se află Beyonce şi Jay-Z. Cel mai strălucitor cuplu de cântăreţi r'n'b a câştigat 72 milioane de dolari, dintre care 35 reprezintă contribuţia lui Beyonce. Pe ultima treaptă a podiumului se regăseşte cuplul Angelina Jolie - Brad Pitt. Actriţa americană cel mai bine plătită a adus în casă 30 milioane de dolari, în timp ce soţul ei, 'doar' 20 milioane. Cei 50 de milioane sunt totuşi suficienţi pentru a le asigura o viaţă confortabilă celor şase copii ai lor.


David şi Victoria Beckham, fericiţii părinţi ai micuţei Harper, ocupă locul al patrulea, cu 45 milioane de dolari. Banii câştigaţi de fotbalist sunt completaţi de Posh, care a câştigat cu colecţia ei de haine 5 milioane de dolari. David câştigă bani frumoşi şi din contractele de publicitate cu Adidas şi Samsung şi, în plus, va fi imaginea mărcii de telefoane mobile la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012.


Clasamentul celor cinci cupluri care au câştigat cel mai mult este încheiat de tinerii Robert Pattinson şi Kristen Stewart, care s-au întâlnit pe platourile de filmare pentru 'Twilight' şi care au câştigat împreună 40 milioane de dolari, 20 fiecare.


sursa: Agerpres