La o primă vedere, loialitatea și fidelitatea par să se suprapună conceptual, așa că adesea sunt folosite ca sinonime. Totuși, nu doar că există o diferență semnificativă între ele, la nivel de sens, dar se și experimentează diferit la nivel de trăire interioară. Loialitatea are în centrul ei o valoare, un principiu, o obligație, un fel de promisiune internă pe care mi-o asum. Adică sunt dispus/ă să fac tot ce trebuie, acțional vorbind, pentru miezul în jurul căruia îmi exersez loialitatea. Fidelitatea se structurează mai degrabă în jurul unui pol emoțional sau al unei persoane. Sunt loial principiului adevărului, dar sunt fidel Mariei.
Loialitatea pare să fie o virtute mai degrabă accesibilă bărbaților, poate și datorită diferențelor psihologice dintre femei și bărbați. Știm deja că femeile sunt mai echipate neurobiologic pentru afecțiune, relaționare, emoționalitate, conectare, pe când bărbații sunt specializați în dimensiunea ceva mai rațională, mai acțională, mai ofensivă. Cu alte cuvinte, unul luptă, iar celălalt îi îngrijește rănile. Natura a reglat în felul acesta mecanismul prin care cresc ambilor șansele de supraviețuire.
Onoare vs. iubire
Mai mult, dacă este să ne gândim la concepte precum camaraderie, coduri de onoare, frății sau la organizații, grupuri sociale care-și iau o misiune ca imbold, vom constata că istoria abundă de exemple masculine. De la călugări și preoți care au înființat ordine misionare (deci s-au dedicat unei cauze), la organizații de ordon mafiot, la structuri militare și paramiliare, de la cavalerii templieri, până la cei trei mușchetari, clanuri sau cluburi sportive, vom putea ușor remarca cum bărbații s-au adunat sub stindardul unui crez, cauză nobilă, principiu, jurământ depus.
Bărbații sunt loiali acestor valori interne grupării la care au aderat, uneori până la sacrificiul suprem.
Toată mitologia eroului care își salvează prietenul, camaradul, tovarășul, colegul de suferință, uneori în detrimentul iubirii, lăsându-și femeia adorată în lacrimi, umplu paginile literaturii romantice. El, care pleacă la război, să apere pământul strămoșesc sau onoarea vreunul camarad, dar o lasă pe ea plângândă, pentru că onoarea este mai importantă.
Bărbații vor pune astfel deasupra iubirii onoarea, devotamentul, demnitatea, jurământul (adică miezul acela al loialității), pe când femeile vor pune iubirea întotdeauna deasupra la orice altceva. Sigur că poate să fie iubirea pentru un copil, nu doar pentru un bărbat, și cumva pentru femeie, ideea de devotament, sacrificiu izvorăște din iubire, nu din principii, idealuri etc.
Femeile nu au această exersare ancenstrală a unui partizanat ce pune în centrul construcției o idee, o valoare, un crez. Istoria este mult mai sărăcăcioasă când vine vorba despre exemple de grupuri organizate exclusiv feminin, prin urmare femeilor le este mai greu să acceseze intern conceptul de loialitate.
Femeile valorizează fidelitatea la același nivel la care bărbații valorizează loialitatea.
Fidelitatea este însă este mai degrabă un angajament față de o emoție, față de persoana pentru care ai o emoție, un sentiment. Sunt fidel iubitei mele, dar nu poți să spui că ești fidel principiului libertății sau masoneriei. În loialitate, nu vorbim despre emoții, vorbim aproape despre viață și despre moarte, căci un bărbat are nevoie să se simtă în siguranță pe câmpul de luptă și trebuie să știu că suntem loiali unul altuia pentru că loialitatea ne mărește șansele de supraviețuire pentru fiecare dintre noi.
Sigur că există o zonă de suprapunere conceptuală, dar este bine să vedem clar și ceea ce le deosebește. Aș rezuma poate grosier, spunând că ambele concepte activează două impulsuri de bază, doar că loialitatea vizează supraviețuirea speciei, pe când fidelitatea vizează mai degrabă reproducerea speciei.
Prin urmare, dacă fidelitatea are în centrul ei o structură emoțională, asta o face să fie mult mai fragilă, perisabilă pentru că orice altă emoție mai intensă, mai interesantă, mai compleșitoare mă poate face să… înșel. Opusul fidelității este infidelitatea, pe când opusul loialității este… trădarea, da, da, cititi bine, trădarea.
Cum se manifestă în relații această diferență?
Bărbații înșală mai ușor, dar rămân loiali familiei, soției și copiilor, spre exemplu. Familia – ca principiu, ca idee, ca jurământ depus în fața divinității. Înșală pentru că emoționalul lor este mai puțin dezvoltat, deci mai puțin important. Nu are atâta valoare și putere. Este mult mai valoroasă loialitatea. Asta înseamnă că, acțional, se vor ocupa de tot ce ține de îngrijirea ei, dar asta nu este neapărat o dovadă a fidelității, așa cum poate cred femeile. Loialitatea poate să aibă în subsidiar o formă de atașament, dar atașamentul nu este nici iubire, nici dorință, nici pasiune.
Femeile sunt mai degrabă fidele, dar dacă se îndrăgostesc, riscul să lase tot și să plece este mai mare, pentru că ele sunt copleșite de această emoție către care se deschid. Dacă cuplul în care este o femeie se simte ca un deșert emoțional, cu atât mai mult cresc șansele ca ea să fie vulnerabilă la infidelitate. Pentru bărbați, înșelarea femeilor este o trădare și o trăiesc cu doliul pierderii semnificative.
Sigur că distincția nu este polarizantă. Vor exista femei loiale (care sunt prețioase și trebuie păstrate), la fel cum vor exista bărbați fideli (care adesea sunt fideli dintr-o incapacitate personală sau contextuală, nu neapărat structurală, dar pot fi) pe care, de asemenea, este bine să-i validăm și să-i prețuim.
Discuția rămâne deschisă. Am speranța vie că dacă ne vom înțelege mai bine pe noi și pe celălalt, ne vom întâlni relațional tainic și profund, făcând din relație spațiul nostru sacru de creștere și vindecare. In acest sens, Metoda ESPERE®, mai ales prin cartea “Eu, tu și relațiile noastre” publicată recent la editura Herald, această pedagogie relațională autentică ne poate ajuta să privind relațiile noastre cu ochiul binevoitor al observatorului care știe, înțelege și poate aplica practic concepte, unelte și principii relaționale.
Foto: Freepik
