Când auzim de caligrafie ne gândim, în mod firesc, la scrierea frumoasă. Etimologia cuvântului este clară: „kallos” (frumusețe, frumos, în greaca veche) și „graphein” (a scrie, a desena, a grava, a scrijeli, tot în greaca veche). Așadar, încă de la începutul călătoriei noastre prin lumea literelor, sensul caligrafiei ne aduce în preajma frumosului. Însă caligrafia nu este doar scriere frumoasă. Este un teritoriu vast în care se împletesc artele scrierii, noțiuni despre construcția literei, estetică și funcționalitate.
Lumea ecranelor și lumea literelor scrise de mână
În zilele noastre, scriem tot mai puțin de mână. Majoritatea gesturilor noastre legate de scriere se transformă în apăsarea tastelor de calculatoare sau în gesturile specifice prin care glisăm, dăm zoom sau click pe suprafața interactivă a ecranelor de telefoane. Din ce în ce mai puțin luăm între degete instrumentele tradiționale de scris și așternem litere pe o hârtie, așa cum se întâmpla acest lucru până acum 10 sau 20 de ani.
Scrisul de mână iese treptat din obișnuințele noastre cotidiene și intră într-un con de umbră. Acest fenomen are consecințe asupra noastră, ne transformă într-un mod tăcut. Plătim un preț „discret” pentru pierderea cursivității scrierii. Iar acest lucru se vede de fiecare dată când grafia literelor noastre scrise nu mai are aceeași fluență, curgere, iar rândurile de text par fragmentate, cuvintele, „sparte”, mâna se mișcă lent, greu și cu trudă prin repertoriul complex al gesturilor scrierii. De ce se întâmplă acest lucru?
Scrierea cursivă de mână este o ocupație umană care ne-a însoțit zilnic din Antichitate până de curând. Împreună cu rudimentele de calcul și citirea, scrierea reprezintă unul dintre fundamentele alfabetizării. Pierderea exercițiului intens, zilnic și constant al scrierii are următoarele consecințe: modifică gama de mișcări fine ale mușchilor mâinii, ale antebrațului și ale brațului, nu mai suntem capabili de rapiditate, de cursivitate în scriere.
Totodată, scrierea este o cale majoră de educare și de creștere a toleranței la frustrare, ea permite un antrenament de lungă durată al răbdării. Prin scriere, coordonarea atenției și a concentrării crește. Faptul că nu mai facem acest vast exercițiu zilnic se traduce printr-un deficit de atenție, prin scurtcircuitarea mecanismelor de înmagazinare a informației în mod durabil – dacă depunem efort susținut urmărind o finalitate clară, acumularea de informație și transmiterea ei în acest caz, acest efort se traduce printr-o mai durabilă achiziție în sediile memoriei din creier. Cercetările din neuroștiințe în acest sens sunt clare, cu cât facem mai puțin efort pentru a realiza ceva, cu atât scad șansele ca aceste realizări să fie de lungă durată.
Scrierea caligrafică, o zonă de explorare interioară
Dar mai este ceva, ceva cu totul special, care transformă caligrafia pe rând, din scriere frumoasă, în artă vizuală și, în cele din urmă, în pretext de exersare meditativă. Caligrafia poate fi un foarte generos spațiu al descoperirii de sine, al exploatării unei liniști interioare. Exersarea caligrafică, prin tehnica ei, presupune însușirea unor reguli clare, riguroase, folosirea unor instrumente speciale (de obicei, instrumente cu vârf plat pentru scrierile istorice, sau instrumente cu vârf ascuțit pentru scrierile moderne) și deprinderea unor obișnuințe care alcătuiesc un mare rezervor ritualic al gesturilor fine. Prin ritmul de exersare caligrafică, memoria se îmbunătățește, gradul de manualitate crește și suntem capabili de mișcări din ce în ce mai complexe și mai fine, care intră în „memoria” fizică a degetelor, a mâinii, a corpului. Deși pare o artă relativ statică, în caligrafie niciodată nu scriem doar cu mâna. Scriem cu tot corpul. Poziția și mișcările subtile ale umerilor, ale spatelui, ale picioarelor, toate sunt importante în timpul scrierii.
Repetiția, ritmul și respirația se transformă în timpul exersării caligrafice într-o stare foarte asemănătoare cu meditația. În timp ce literele se aștern pe hârtie, ajungem într-un spațiu al liniștii interioare, în care concentrarea se face natural asupra gesturilor și respirației. Grijile dispar, stresul se diminuează. Și, astfel, ne regăsim o pace care, în vâltoarea lumii cotidiene, ne ocolește de cele mai multe ori.
Așadar, când practicăm caligrafia, nu ne scufundăm doar într-un hobby care poate să ne fie prieten toată viața. Intrăm într-un spațiu intern în care ritmul, cadența și durata gestului scrierii ne aduc liniște, bucurie și satisfacție concretă. Arta scrierii frumoase este, totodată, și o artă a unei mari serenități interioare. Nu scriem doar cu mâna, ci și cu gândurile, cu inima și cu sufletul. Iar acest lucru se vede și se simte în egală măsură.
Delia Zahareanu este grafician, artist plastic, doctor în arte vizuale și lector al Fundației Calea Victoriei, unde va susține cursul de „Introducere în caligrafie” pentru adulți (21-24 iulie) și Școala de vară de caligrafie pentru adolescenți (28 - 31 iulie).
Foto: Freepik, arhiva personală
