La Belle Époque, aceasta este denumirea nostalgică pe care europenii secolului XX au dat-o micii bucăți de istorie – cuprinsă, cu aproximație, între 1880 și 1914 – de dinaintea primului mare război mondial. Au numit-o așa cu gândul la infuzia ei de optimism, speranță și încredere într-un viitor mai bun. Acea încredere s-a dovedit, odată cu izbucnirea războiului, mai degrabă naivă, însă marile realizări culturale și artistice, atmosfera efervescentă din Parisul boem și din alte mari orașe europene ale anilor 1900 au făcut din ei un moment de referință în istoria Europei.
La exuberanța acelei lumi înfloritoare, îndrăznețe, încrezătoare în forțele proprii, femeile au avut o contribuție importantă, cu atât mai demnă de remarcat cu cât manifestarea lor în spațiul public, încă grevată de numeroase tabuuri sociale, avea de înfruntat obstacole și prejudecăți mult mai numeroase decât cele care li se aplicau bărbaților.
Cine era femeia în La Belle Époque
Femeia din La Belle Époque e o ființă căreia societatea îi cere foarte mult. Frumoasă, elegantă, sofisticată, seducătoare, boemă și emancipată – acesta este portretul ei ideal desprins din literatura vremii.
În viața de zi cu zi, însă, ea este cea căreia îi revin în exclusivitate obligațiile gospodăriei, educația copiilor, chibzuirea atentă a banilor câștigați de soț, responsabilitatea de a veghea la „onorabilitatea” întregii familii. Să fii frumoasă cu bani puțini, zâmbitoare, inteligentă și spirituală în orice împrejurare, să nu te plângi prea mult de greutățile vieții, să păstrezi măsura și decența în toate, chiar și în micile îndrăzneli, obligatorii dacă nu vrei să treci drept o mironosiță sau o plicticoasă – acestea ar fi trăsăturile principale pentru un portret realist al femeii din La Belle Époque. Nu e un ideal prea ușor de atins, dar – așa cum o dovedesc din plin femeile acestei epoci – nu e imposibil și mai ales nu e incompatibil cu cucerirea unui anumit grad de libertate.
Și, fiindcă toate bătăliile de emancipare a femeii sunt mai ales legate de corp și înfățișare, în această direcție merg și micile, dar importantele ei realizări din La Belle Époque, cele care o vor transforma, în cele din urmă, nu încă într-o egală a bărbatului, dar, totuși, într-o ființă mult mai liberă și mai sigură pe sine. E o triplă revoluție a trupului feminin, care începe în La Belle Époque și la care participă moda, industria cosmetică și, deloc în ultimul rând, sportul.
Rescrierea standardelor de frumusețe
În codul bunelor maniere feminine din vremea lui Napoleon al III-lea, femeia era o ființă care trebuia să se arate – chiar și atunci când nu era cazul – fragilă, neajutorată, să leșine des și să nu-și afirme prea mult voința proprie. Formele rotunjite, moi, făceau parte din canonul estetic, la fel și corsetul și multitudinea de detalii vestimentare ce împiedicau corpul să respire și să se miște natural.
În La Belle Époque, lucrurile cunosc o schimbare radicală: femeile descoperă virtuțile pe care mișcarea le poate avea pentru sănătate, încep să practice diverse sporturi, înotul și băile în mare devin chiar o adevărată modă mondenă. Se „poartă” trupul zvelt, cu contururi ferme, eliberat în sfârșit, cu ajutorul creatorului de modă Paule Poiret, din sclavia corsetului, îmbrăcat în liniile fluide, simplificate ale creațiilor lui Coco Chanel, îmbinând în mod fericit cochetăria cu respectul pentru libertatea gesturilor cotidiene.
Micile îmbunătățiri ale arhitecturii urbane contribuie și ele la eliberarea femeii din chingile tabuului social: apariția toaletelor publice le permite să-și câștige libertatea de mișcare în afara propriei locuințe; apariția marilor magazine le simplifică – și ieftinește semnificativ – rutina cumpărăturilor zilnice.
În aceste mari magazine, raioanele de parfumerie și produse cosmetice sunt ele însele o dovadă a schimbării mentalităților. Până în jurul anului 1900, femeia „decentă” nu se fardează – în cazul tinerelor necăsătorite, fardul sau rujul de buze sunt chiar strict interzise, dacă nu vrei să treci drept o desfrânată.
În La Belle Époque, însă, această mentalitate devine inactuală: între igienă, sănătate și frumusețe se stabilește acum o legătură durabilă, care le va permite femeilor să arate mai bine și industriei cosmetice să cunoască o înflorire accelerată. Să fii îngrijită, curată, parfumată, fardată discret, atât cât să îți pui în valoare frumusețea naturală, devine o marcă de sănătate. Să-ți accesorizezi cu gust ținutele, fără excese, dar cu imaginație, devine semn al inteligenței feminine. Să știi să suplinești atât de doritele bijuterii scumpe – pe care prea puține femei și le permit – cu altele ieftine, dar șic și interesante, devine provocarea de fiecare zi a oricărei femei cochete. Și, în general, în La Belle Époque, cochetăria nu le mai e rezervată doar celor bogate, ci le devine accesibilă tuturor femeilor, cu o singură condiție: să-și pună la lucru gustul estetic, imaginația și creativitatea.
Desigur, ca în toate celelalte epoci istorice, și în La Belle Époque individualitatea contează. Femeile au personalități diferite, povești de viață diferite, trăiesc în contexte sociale diferite și fiecare se adaptează cum poate – sau cum se pricepe – la noul canon al feminității. Dar, ca trăsătură generală, La Belle Époque e începutul unei lumi în care frumusețea, eleganța, „misterul” feminin se „democratizează”, devin accesibile pentru un număr mult mai mare de femei - inclusiv pentru cele care, forțate de împrejurări, sau numai dornice să trăiască independent, muncesc și își câștigă singure existența.
Alina Pavelescu este istoric, arhivistă, scriitoare, traducătoare și lector la Fundația Calea Victoriei, unde va susține, între 21-23 iulie, Școala de Vară Parisul contesei Greffulhe – Femei, feminitate şi feminism în La Belle Époque.
Foto: Freepik, Pinterest, tabloul The Bar at Maxim, de Pierre-Victor Galland (1890).
