Judi Dench, Richard Branson şi Sting susţin modificarea legilor britanice antidrog

Actriţa Judi Dench, miliardarul Richard Branson şi starul pop Sting se numără printre semnatarii celebri ai unei scrisori deschise adresată joi premierului britanic David Cameron, prin care solicită schimbarea legilor britanice antidrog.

 

Actriţa Judi Dench, miliardarul Richard Branson şi starul pop Sting se numără printre semnatarii celebri ai unei scrisori deschise adresată joi premierului britanic David Cameron, prin care solicită schimbarea legilor britanice antidrog.

 

Scrisoarea, semnată deopotrivă şi de trei foşti comandanţi ai poliţiei, îi solicită premierului David Cameron să reexamineze eficienţa actualelor legi antidrog în lupta împotriva abuzului şi dependenţei,

 

Semnatarii scrisorii susţin că ar fi mai bine ca persoanele prinse cu droguri asupra lor să fie doar amendate, iar dependenţilor de droguri să nu li se mai deschidă cazier judiciar atunci când sunt internaţi în centrele de reabilitare.

 

'Este foarte clar că actualul sistem care incriminează consumul personal şi posesia de droguri a eşuat (...) De cealaltă parte, efectele negative ale aplicării acestui sistem sunt foarte grave', conform acestei scrisori.

 

'Incriminarea oamenilor care au consumat droguri conduce la o şi mai mare excludere socială a acestora, devenind mult mai greu să mai găsească o slujbă şi să îndeplinească un rol productiv în societate', mai susţine scrisoarea.

 

Această scrisoare a fost iniţiată de organizaţia britanică Release, care militează pentru crearea unii cadru legal antidrog mult mai echitabil şi mai uman, care să tindă spre reintegrarea socială a dependenţilor şi nu spre marginalizarea lor.

 

sursa: Agerpres