Len Lesser, veteranul actor de comedie celebru pentru rolul unchiului Leo din sitcom-ul 'Seinfeld', a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 88 de ani.
Conform familiei lui Len Lesser, actorul a murit la Burbank, California, din cauza unei pneumonii apărute pe fondul unui cancer.
'Cerul a primit azi un mare comedian şi actor', conform unui mesaj dat publicităţii de fiica sa, Michele.
Din lunga carieră a lui Len Lesser mai fac parte roluri în seriale precum 'Get Smart', 'That Girl', 'The Munsters', 'The Monkees', 'The Rockford Files', 'Thirtysomething', 'ER' sau 'Everybody Loves Raymond'.
De asemenea, comedianul a jucat şi în filme precum 'Outlaw Josey Wales', 'Kelly's Heroes', 'Birdman of Alcatraz' sau 'Death Hunt'.
sursa: Agerpres















