The Magic Week - doza de relaxare pentru un weekend magic!

O nouă săptămână cu noutăți din muzica inimii tale și stare de bine.

Bine te-am regăsit! 

Pe măsură ce vara își intră în drepturi și temperaturile cresc, începem să ne gândim la vacanța mult așteptată. Noi îți propunem să-ți faci planurile din timp, dar să trăiești în fiecare zi ca și cum ar fi un pic vacanță. Ne așteaptă super concerte (Forever Loredana, de exemplu, nouă ni se pare de NERATAT), iar starea de bine, nu uita, vine din tine!

Pauzele nu sunt pierdere de timp, sunt ocazii de încărcat bateriile și de bucurie. 5 minute de relaxare (ascultă muzică, privește pe fereastră, respiră profund, bea un pahar cu apă) fac toată diferența din lume!


Când trăiești de parcă viața ar fi un număr de acrobație, e greu să te relaxezi și să te bucuri de lucrurile bune din viața ta. În loc să căutăm echiibrul perfect (cine are chef să simtă că umblă în fiecare zi pe sârmă?!), e de-ajuns să facem ordine în lista cu priorități și să simplificăm ceea ce poate fi simplificat!


Trădarea doare. Și atunci, cum s-ar simți să nu ne mai trădăm pe noi înșine? Chiar dacă avem nevoie de validarea celor din jur, cel mai important este să ne oferim noi înșine încredere, loialitate față de principiile care ne ghidează și respect de sine.


Doctorul psihiatru Ioan Mirea vorbește la podcastul Magic People cu Ruxandra Rusan despre legătura dintre sănătatea fizică și mentală și somn. „Regenerare” este cuvântul pe care ar fi bine să-l avem în minte atunci când ne e greu să alegem între somn și încă un episod din serialul preferat.



Loredana va celebra 40 de ani de carieră printr-un concert-eveniment, care va avea loc pe 16 noiembrie, la Sala Palatului. Până pe 10 iunie, când artista îşi sărbătoreşte ziua de naştere, BILETELE au preţuri speciale.


Cyndi Lauper a anunțat datele pentru ceea ce va fi ultimul său turneu, numit „Girls Just Wanna Have Fun Farewell Tour”. Înaintea turneului său de adio, Cyndi Lauper va susține un mare concert la Royal Albert Hall din Londra.