De la vis la business. Irina Țenovici: „Am învățat să mă bucur de lucruri simple și să îmi iau energie din ele”

Fiecare om se naște cu un dar special, care se transformă într-un vis care ne dă târcoale o viață întreagă. Unii oameni se trezesc și fac ca visul să devină realitate, chiar dacă asta înseamnă o schimbare radicală a meseriei.

Irina Țenovici (47 de ani) a absolvit Cibernetica din ASE, pentru că în liceu se pricepea de minune la matematică și la fizică. A continuat cu studii postuniversitare de Comunicare și Relații Publice (la SNSPA) și a lucrat ca project manager în IT. 

Acum are Happy Friday, un atelier simpatic și inspirat de creație vestimentară. A început proiectul în 2011, la un an după ce a devenit mamă. Copiii au darul acesta de a te provoca să faci schimbări cu sens în viața ta, iar Irina nu se vedea făcând același job și la 50 de ani. Între timp, a devenit mamă de doi adolescenți (Vlad, 14 ani și Ama, 11 ani), conduce Happy Friday și ajută la comunicare și organizare pentru clubul de baschet unde activează copiii săi. 

Îți amintești momentul când ai luat în serios gândul de a renunța la jobul tău anterior pentru a-ți urma pasiunea? 

Gândul a venit ca o frământare la început. Ceva nu mă mai mulțumea la job, nu puteam să explic exact ce. Când mi-am făcut dosarul să emigrez în Australia, a trebuit să pun acolo rezultatele muncii mele și mi-am dat seama că majoritatea site-urilor și aplicațiilor la care am lucrat erau deja vechi, nu mai puteam să dau link către ce era online pentru că ori erau alte versiuni, ori nu mai erau valabile. Așa mi-a încolțit gândul că îmi doresc să fac ceva care să pot atinge, să simt textura, poate chiar să mă joc cu culori. Îmi amintesc că unul dintre programatori chiar observa că îmi place să fac combinații de piese astfel încât să am de fiecare data un outfit diferit și mi-a spus odată: ,,Măi, Irina, tu ar trebui să faci haine.’’ Tot așa, acum muuuulți ani, o astroloaga mi-a spus că, la un moment dat, îmi voi schimba total domeniul în care lucrez și voi lucra într-un domeniu legat de frumos. Nu avem nici cea mai vagă idee atunci. Eu eram cu matematica, cu IT-ul. Nici nu bănuiam ce mi se așterne.

Ce ți-a dat încredere că pasiunea ta are potențial să devină un business? Cine te-a susținut, cine te-a speriat?

Încrederea a venit de la familie și de la prietenele care m-au încurajat, ele au fost și primele care au cumpărat. Prieteni dragi m-au ajutat cu ședințele foto, m-au învățat cum să organizez comenzile, stocurile și finanțele, cum să fac styling, au spus despre Happy Friday în stânga și-n dreapta, pentru că au simțit că fac totul cu simț de răspundere. Fară ajutorul lor nu aș fi reușit să pornesc rotițele și să le fac să se învârtă. Am simțit că am o familie extinsă care se implica cu tot ce poate că eu să reușesc. Pe de altă parte, au fost și oameni care mi-au spus că este greu, că este un domeniu nesigur. Tata, spre exemplu, era tare îngrijorat, mă sfătuia să nu las jobul și să nu mă aventurez în ceva ce nu știu să fac. El însă a fost întotdeauna mai prăpăstios…

Eu aveam momente în care simțeam cum curajul îmi dă aripi, dar am avut și un mare nod în gât când mă gândeam că sunt un pic nebună să mă aventurez într-un mediu super competitiv, fără vreo școală în domeniu, fără un buget de investit. Însă gândul că vreau să le transmit copiilor mei curaj să facă ceea ce le place a triumfat și m-a ajutat să nu cedez.

Care au fost primii pași pe care i-ai făcut pentru a-ți transforma pasiunea într-o afacere? Te-ai dedicat total din prima sau ai mers, o vreme, în paralel cu ceea ce făceai deja?

Am ținut câțiva ani pasiunea în paralel cu jobul, deoarece aveam nevoie și de o sursă sigură de venit. În 2013, a venit pe lume Ama, al doilea copil, responsabilitățile au crescut, pasiunea nu avea cum să se transforme în business daca nu îi alocam mai mult timp. 

Acum 8 ani, a fost un moment de cotitură în care am primit o ofertă pentru un job care nu mi-ar mai fi permis să continui business-ul meu. Cel care mi-a propus jobul mi-a dat de ales  între: un job administrativ, bine plătit, căruia ar fi trebuit să mă dedic total sau un ajutor financiar din partea lui pentru a mă putea desprinde de jobul vechi și să fac doar Happy Friday.

Am simțit că este ACUM ori NICIODATĂ și că mi se îndeplinește dorință cea mai mare pe care o aveam, să fac DOAR Happy Friday, să trăiesc din Happy Friday. Așa că am făcut-o. 

Îmi aduc aminte și acum emoția pe care am avut-o când i-am anunțat pe cei cu care împărțeam biroul: trebuia să stabilim cine în ce perioadă își ia concediu vara și, cu inima care bătea tare-tare, să-mi sară din piept, am spus că nu mai e cazul să spun când îmi iau concediu, pentru că plec de tot. Colegii m-au întrebat unde, ce alt job mi-am găsit și când le-am spus că de fapt voi face business-ul meu, au fost foarte entuziasmați pentru mine. 

Care au fost cele mai importante lecții pe care le-ai învățat despre tine în acest proces? 

Am învățat că trebuie să îmi găsesc o rețetă a mea. Am lucrat cu specialiști în marketing, în social media, în finanțe, cu business coach, cu terapeuți. La început, credeam că îmi vor da soluțiile salvatoare. Apoi, mi-am dat seama că fiecare spune lucruri prin prisma experienței, dar că eu trebuie să le filtrez și să le adaptez la business-ul meu pentru că sunt răspunzătoare în final de tot ce se întâmplă cu acest business.

Un specialist în marketing îmi spunea că exista o rețetă pe care nu am cum să o ignor: să am întotdeauna CEVA NOU, CEVA LA REDUCERE și încă ceva ce nu mai țin minte 😀.

Numai că să am întotdeauna ceva nou înseamnă costuri foarte mari în creație: tipare, prototipuri, poze. 

Ceva la reducere înseamnă să am în permanență un stoc produs cu un cost care să îmi permită prețuri cu reducere, lucru care pentru mine nu era fezabil. În plus, relația foarte apropiată cu clientele m-ar fi făcut să mă simt aiurea să vând acum un produs care știu că  peste o săptămână ar fi fost la un preț mai mic. Așa că am decis, în cele din urmă, să nu fac reduceri deloc, niciodată, astfel încât clientele știu sigur că ceea ce cumpără acum va avea același preț și peste o săptămână sau o lună și nu trebuie să aștepte perioada de reduceri. 

În ceea ce privește noutățile, am încercat la început să am câte două colecții pe an, însă asta însemna costuri foarte mari, în timp ce anumite produse din colecțiile mai vechi se cereau în continuare. Așa că nu am respectat nici regula aceasta și am făcut mici modificări pe modelele care se vindeau bine, am adăugat culori și materiale noi și am redus astfel costurile la minim.

Am învățat să mă adaptez, să fiu flexibila, fară să creez haos în organizare. Am învățat că nu trebuie să iau decizii din teamă sau sub presiune. „Sleep on it” mi se potrivește mult mai bine, iar o minte relaxată devine mult mai creativă.  

Cum ai reușit să faci față incertitudinii și riscurilor asociate cu pornirea unui nou business?

Nu știu dacă am învățat să fac față incertitudinii. Creierul nostru vrea să facă predicții care să i se adeverească, așa marchează succesul, satisfacția și așa îți dă energie să mergi mai departe, chiar dacă este greu. Eu, însă, nu știu ce comenzi voi avea mâine sau ce va fi peste o lună, însă am reușit să îmi fac un plan pe două săptămâni, termen pe care l-am explicat clientelor și le-am convins de ce este important să plaseze comanda din timp. Mă bucur că cele mai multe cliente au răbdare și au înțeles că Happy Friday înseamnă grijă, atenție, flexibilitate, care nu ar fi posibile în producția de serie. 

Am învățat și să am costuri mici pe multe planuri (atât în business, cât și personale) ca să pot să continui și atunci când nu sunt vânzări suficiente. Am reușit să nu mă mai învinovățesc când lucrurile nu merg așa cum le-am planificat. Împart showroom-ul cu mai multe branduri, ca să am o chirie mai mică. 

Și am învățat să mă bucur de lucruri simple și să îmi iau energie din ele: o cafea cu o prietenă, o plimbare pe străzi, parfumul teilor înfloriți, o piesă de teatru și un prosecco din când în când. 

Descrie, te rog, ce oferă business-ul tău și în ce fel simt clienții că este o afacere pornită din pasiune?

În primul rând, Happy Friday oferă atenție și grijă la nevoile clientei. De aceea, chiar dacă se întâmplă să am ceva pe stoc și primesc comanda exact pentru produsul acela, verific mai întâi dacă dimensiunile clientei se potrivesc. Foarte importantă este înălțimea, deoarece într-un fel sunt croite lucrurile pentru o clientă cu înălțimea 1,55 m și altfel pentru 1,75m. 

De aceea, cu riscul de a-mi complica activitatea în fiecare zi, întreb întotdeauna clienta ce înălțime are și apreciez dacă este cazul să adaptăm produsul astfel încât să i se potrivească. Așa reușesc să am o rată de retur de 1%, care sunt retururi din cauza faptului că unele cliente se măsoară greșit. 

Ai simțit vreodată că pasiunea transformată în business își pierde din farmec?

Da, recunosc că au fost momente. Și poate vor mai fi!

Dacă se întâmplă să fii pe linia de supraviețuire, creativitatea cam dispare. Apar fricile legate de cum să plătești furnizorii, chiria, următoarele materiale, ce să mănânci, cum să plătești activitățile la care sunt deja înscriși copiii. Unoeri, am simțit că intru în blocaj. 

Dar s-a întâmplat ca tocmai când am avut constrângeri mari să reușesc să scot idei bune, să gândesc modele care s-au bucurat de succes, să fie versatile, să aibă acel ceva care să convingă. 

Când pasiunea se transforma în business, te joci mai puțin, lucrurile devin serioase, cifrele sunt importante, feedback-urile trebuie luate în seamă. Trebuie să planifici, ai responsabilități mai mari, oameni cu care lucrezi și pentru care trebuie să te organizezi, astfel încât să fie toate la punct (ață și fermoar la culoare, tipar gradat, material suficient și multe altele).

Cum arată o zi din viața ta acum, ce e diferit față de vremea când lucrai pentru altcineva?

Mă trezesc la 6:20-6:30, citesc articolul de la Body Engineering pe care îl primesc pe email în fiecare zi la 6:00 (inclusiv în weekend). Este un program despre principii de viață sănătoasă (mâncare, mișcare și somn de unde am învățat multe lucruri super).

Pregătesc ceva bun de mâncare pentru Vlad: 10 minute (gândesc de seara și caserola mea cu mâncare, dar îmi place să fie și ceva proaspăt pentru el și vreau să mă asigur că mănâncă proteine pentru că este în perioada de creștere)

Fac câteva exerciții fizice: 10 minute (nu îmi iese în fiecare zi, dar îmi doresc foarte mult să reușesc). Peste 3 ani voi împlini 50 de ani și corpul are nevoie de mușchi care să îl susțină, care să consume calorii, care să te țină în formă. 

La 7:00 o trezesc pe Ama, la 7:30 ieșim pe ușa, trafic etc. La 8:40 sunt la atelier. Ziua începe cu o cafea cu din ce în ce mai puțin lapte :-) 

Verific agenda zilei, toate programările sunt notate din timp în calendar. Se întâmplă să am cliente la prima oră în showroom. Apoi verific comenzile pe care le-am primit, iar aceste clarificări pe care le fac pentru fiecare comandă pot ocupa ore întregi dintr-o zi.

Apoi, încep să fac colete cu comenzile care trebuie să plece în ziua respectiva (curierul vine cel tărziu la ora 15:30, deci eu trebuie să fiu gata cu ele până atunci). În cazul în care nu reușesc să termin coletele, dar acestea musai trebuie expediate, le duc eu personal la sediul curierului care este deschis până la ora 21:00. La ora 13:00, mâncăm, de regulă. Mi-am făcut un obicei că după masă să fac câțiva pași și, de cele mai multe ori, mă duc pe jos până la furnizorul de tricouri să iau ce e gata, așa mă asigur că fac o parte din pașii pe care mi-am propus să îi fac în fiecare zi.

Mă întorc, mai răspund la câteva emailuri, se face 17:30 când, de obicei, trebuie să plec să o iau pe Ama de la after school.

Procesul de creație nu este foarte așezat, adică nu am o perioadă clară în care gândesc modele noi. Ideile îmi pot veni când conduc, când vorbesc cu cineva, când citesc, când văd pe stradă ceva. Le notez pe toate într-un document și când vine vremea unor produse noi, mă uit în cufăr (documentul cu notițe) și văd ce pot să folosesc de acolo.

Seara este alocata activităților copiilor, îi duc / aduc pe unde au nevoie, dar de câteva luni au început să meargă singuri, ceea ce mi-a dat o libertate la care nu visam. Așa că am început să merg cu prietenele mele la teatru în mijlocul săptămânii, este super, super tare. Tot seara fac planul pentru a doua zi: mâncare, logistică etc. Reușesc să adorm pe la 23:00, cu 10-15 minute de citit care îmi face foarte bine.

Care a fost momentul când ai știut că ești pe drumul bun, că ai câștigat pariul?

Dacă m-ai fi întrebat la începutul anului, ți-aș fi spus că nu l-am câștigat. Eram într-o situație neplăcută în care nu aveam cu cine să produc comenzile pe care le aveam. Atelierele cu care am încercat să colaborez mi-au impus producție standard cu un minimum de produse, lucru care mă scotea din flexibilitatea pe care eu voiam să le-o acord clientelor.

Totuși, în martie am primit o cerere de colaborare de la cineva cu care mi-am dat seama că pot să lucrez exact așa cum îmi doream. În curând se împlinesc 3 luni de când lucrăm împreună și, deși are atelierul în afara Bucureștiului, ne organizăm împreună lucrurile astfel încât să fim cât mai eficiente. Lucrează impecabil, avem valori comune, își dorește să crească și contează enorm să ai în echipă oameni cu care ești pe aceeași lungime de undă.

Îndrăznesc să cred acum că am șanse să câștig pariul! 

Ce anume din personalitatea ta ți-a fost cel mai de folos la început? Ce ți-e cel mai de folos acum?

Cred cu tărie că, pentru a te aventura în business-ul propriu, trebuie să ai o doză mare de curaj (chiar am două tricouri despre asta: unul cu cuvântul „curaj”, altul cu un dragon stilizat care reprezintă frica și curajul) și, probabil, o înclinație către risc. Nu degeaba am sărit cu parașuta din avion. Serios, chiar am făcut asta. 

Acum îmi este de folos răbdarea pentru a face lucrurile așa cum le doresc și faptul că sunt sociabilă. Îmi place să cunosc oameni noi, să învăț tot timpul ceva nou. Am mereu pe noptieră un maldăr de cărți care așteaptă să fie citite, există o listă deschisă de piese de teatru la care să merg, filme pe care să le văd și locuri în care să ajung. Mi-am notat chiar și oameni pe care îmi doresc să îi cunosc!

Foto:  Elena Corbu Photography, arhiva personală