Magic News

Marius Manole, la podcastul Magic Life cu Liana Stanciu - “Singurul lucru care contează este să rămâi viu”

Marius Manole este invitat la podcastul Magic Life cu Liana Stanciu, iar unul dintre cei mai talentaţi actori români îşi spune povestea şi vorbeşte mai ales despre bucuria de a performa pe scenă.

“Omul acesta nu face teatru, el este teatru”, iar Marius Manole este astăzi o adevărată forţă în teatru. A ştiut mereu că are o stea norocoasă şi a crezut că se vor rezolva lucrurile, desi tatăl îl găsise un loc de muncă ca motostivuitorist.

La Magic Life a vorbit şi despre marile întâlniri care i-au marcat viaţa, iar Oana Pellea a fost unul dintre aceşti oameni.

Agitație, talent, dedicare și pasiune. Marius Manole aduce generațiile tinere la teatru, fiind angajat la Teatrul Național din București de peste 20 de ani, perioadă în care a interpretat personaje clasice, îndrăgite și admirate de întreaga planetă ca puncte de referințe ale creației dramatice.

Acum, reprezentațiile sale pot fi urmărite în cele mai faimoase teatre romanești până la cele mai iubite cafenele frecventate de toți iubitorii de artă. Hamlet, Prozorov, Mercutio și mulți alții - îl consumă și îl solicită, dar îl și încarcă cu energie pe Marius Manole.

Cel mai nou episod Magic Life cu Liana Stanciu ne face cunoștință, aparent pentru prima oară, cu actorul ambițios, modest, dedicat, simplu și complex, care nu pune punct rolului din scenă din cauza unei răni sângerânde și care nu ar refuza o porție dublă de papanași.