Magic News

Primele imagini și teaserul oficial pentru serialului ”Apples Never Fall”

SkyShowtime a lansat teaser trailer-ul și primele imagini pentru noul serial Apples Never Fall, disponibil în exclusivitate pe platformă în 2024. Data premierei va fi anunțată anul acesta.

Plecând de la romanul scris de Liane Moriarty, New York Times best-seller, Apples Never Fall spune povestea familiei Delaney, o familie aparent perfectă. Foștii antrenori de tenis Stan (Sam Neill) și Joy (Annette Bening) și-au vândut afacerea de succes, o școală de tenis, și sunt gata să se bucure de anii liniștiți de pensie.

Abia așteaptă să petreacă timp cu cei patru copii ai lor ajunși la maturitate (Alison Brie, Jake Lacy, Conor Merrigan-Turner, Essie Randles), dar totul se schimbă când o tânără rănită le bate la ușă, aducând cu ea un entuziasm de care le era dor. Dar când Joy dispare brusc, copiii ei sunt nevoiți să reevalueze pretinsa căsătorie perfectă a părinților lor, iar cele mai întunecate secrete ale familiei încep să iasă la iveală.

Mesaj de la Melanie Marnich (Scriitoare/Director/Producător executiv):

Nu am reușit niciodată să rezist unei povești care îmi dă senzația unei evadări din viață... și care, totuși, rămâne cu totul și cu totul despre viață. Vă prezint Apples Never Fall, de Liane Moriarty. Firul misterului captivant și întortocheat este ancorat în jurul familiei Delaney, iar inteligența, rănile, dorințele și complexitatea sa m-au determinat să-mi doresc să transform acest mare roman într-o producție TV și să simt că familia Delaney are ceva de spus tuturor. Prin intermediul familiei Delaney, această poveste vorbește despre complexitatea iubirii, a anilor lungi de căsătorie și a luptei fiecăruia de a se defini, în interiorul și în afara familiei. A fost palpitant să scriu despre problemele cu adevărat profunde cu care se confruntă membrii familiei, precum sacrificiile, uneori dure, pe care le fac părinții pentru a menține o căsnicie și o familie împreună. De asemenea, am surprins, fără menajamente, ceea ce înseamnă să fii o mamă și o soție care lucrează, în timp ce o urmăm pe Joy în misterul din inima acestui serial.