Make Life Magic

Puppy Yoga: oxitocina din spatele unui botic umed

Zilele trecute am experimentat o sesiune de Yoga, sub supravegherea atentă și blănoasă a patru instructori specializați în drăgălășenie și iubire pură.

Îmi concentrez atenția pe respirație, în timp ce corpul meu se relaxează în postura Savasana. Inspir. Expir. Îmi eliberez mintea. Până și vocea instructoarei este într-un plan destul de îndepărtat. Simt cum corpul meu devine din ce în ce mai greu pe salteluța maronie. Totuși, meditația îmi este întreruptă de o serie de țăcănitul unor pași cu gheruțe care se apropie timid. Deschid ochii brusc, iar câmpul meu vizual este inundat de un năsuc negru, proeminent, care adulmecă.

Despe ce vorbesc?

Acum ceva timp, v-am prezentat o listă interesantă cu șase activități care ar putea să vă provoace simțurile să iasă din rutină. Începând cu Silent Concert, care continuă și în luna august în mai multe locații din țară (București, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Târgul Mureș) cu trupele Eyedrops sau E-an-na, până la intensitatea senzorială a unui Blind Dining. Ori stimularea creativității prin terapia cu olărit de la Art Time, confuzia pe care o poți simți doar în întunericul adânc din peșteri,  până la beneficiile unui ceai băut alături de prietenii cu mustăți de la Miau Cafe București. 

Totuși, ce ar fi dacă în locul pisicuțelor adorabile, ne-am da întâlnire cu niște cățeluși la fel de simpatici, iar în loc de ceai, am face câteva exerciții simple de Yoga? Ei bine, este posibil! Puppy Yoga, adică yoga cu pui de cățel, este disponibil și în București, într-un mediu plăcut și plin de o iubire curioasă, izvorâtă din niște ochișori rotunzi, un botic umed, o codiță jucăușă și niște lăbuțe prietenoase. O soluție genială pentru cei care iubesc mișcarea și animalele, dar nu își pot asuma responsabilitatea unui câine.

Recent, mi-am propus să încerc ceva ieșit din tipare, iar rețele sociale mi-au generat în feed o oportunitate care, cred eu, trebuie experimentată cel puțin o dată. Cu atât mai mult dacă ai avut parte de o zi lungă și obositoare la job.

După ce Google Maps mi-a dat câteva bătăi de cap în încercarea lui de a mă rătăci pe străzile din zonă, am reușit să găsesc locația din Cortina Residence. Acolo, am fost întâmpinată de câteva ghemotoace de blană pline de entuziasm. Într-atât, încât nu a fost nevoie decât ca ușa să se întredeschidă pentru ca doi dintre instructorii necuvântători de yoga să o zbughească afară și să-mi facă încălzirea cu un joc de Leapșa. Așa i-am cunoscut pe Alfie, un Cavalier King Charles cu atitudine nobilă, și pe Chira, un Chow Chow pufos și foarte fotogenic. 


Odată ce am reușit să intrăm fără alte evenimente neașteptate, i-am întâlnit și pe Luna, un Teckel Arlequin cu ochi de un albastru pătrunzător, și pe Royce, un Pudel peste măsură de energic.

Cum au decurs lucrurile

Sesiunea de yoga pe care o aveam în minte s-a deosebit puțin de cum a fost, de fapt, dar într-un sens bun. Muzica relaxantă, vocea antrenoarei și mireasma bețișorului aromatic aprins au fost completate de sunetul gheruțelor care alergau dintr-o parte în alta a sălii sau care își cereau dreptul de a ieși, zgâriind ușa. Linia melodică a fost completată de mârâiturile satisfăcute, atunci când a intra în scenă un os din cauciuc. Uneori, în anumite momente, aveai și plăcerea de fi surprins de o respirație curioasă ori de un „pupic” plin de dragoste sau de o sesiunea de adulmecare ca la carte. Ce e drept, la finalul ședinței, nivelul meu de oxitocină a atins o valoare maximă. În plus, m-am simțit, concomitent, relaxată și plină de energie, de parcă responsabilitățile mele ar fi fost șterse de codițele năzdrăvanilor îmblăniți, care nu conteneau din legănat.

Ce se întâmplă cu puii de cățel după ce cresc

În ceea ce privește întrebări legate de ceea ce se întâmplă cu acești căței după ședințe sau dacă activitatea este nocivă pentru ei, fiți fără grijă: persoanele din spatele conceptului s-au gândit și la aceste aspecte. În primul rând, cățeii sunt cumpărați de la crescători, iar după o lună, o lună și jumătate de „antrenament” în echipa Puppy Yoga, acestora le sunt găsite familii. Deși și-ar fi dorit să colaboreze și cu adăposturi de căței, există încă o sumă de impedimente care ar periclita siguranța (fie a animăluțului, fie a clientului). Mai ales că, în cazul cățelușilor din adăposturi poate exista, de multe ori, și un bagaj de traume greu de gestionat.

De ce să faci yoga cu căței

Beneficiile acestei activități sunt de ambele părți. Pentru cei care doresc să experimenteze Puppy Yoga este bine de știut faptul că acest tip de activitate nu numai că îmbunătățește elasticitatea corpului, tonusul muscular și circulația, ci ajută și persoanele care suferă de anxietate. Puppy Yoga relaxează, mărește concentrarea și ameliorează starea de spirit, crescând nivelul de oxitocină. Un studiu japonez raportat de Science a descoperit că iubitorii de câini au înregistrat o creștere cu 300 la sută a nivelului de oxitocină după ce au petrecut o jumătate de oră cu  animalele în cauză.

De partea cățeilor, activitatea fizică propriu-zisă le mărește mobilitatea și coordonarea, ei nefiind conștienți de poziția picioarelor din spate dacă nu sunt antrenați sau dacă nu se lucrează cu ei. În plus, se creează un mediu relaxant, în care necuvântătoarele sunt implicate în socializare, atât cu alți câini, cât și cu oameni, mărindu-le astfel încrederea și gradul de acomodare în vederea integrării într-o nouă familie.

În final, cred că nimeni altcineva nu poate să ne facă viața mai magică decât joaca cu un partener necuvântător, din foarte multe puncte de vedere. Cei patru mușchetari de la Puppy Yoga Bucharest sunt doar o exemplificare a puterilor vindecătoare care se ascund în spatele unei drăgălășenii și iubiri blănoase.

Foto: credit: Facebook - @puppyyogabucharest