Elton John și-a anunțat fanii că vrea să se retragă din viața de turneu în urmă cu 46 de ani, în cadrul unui concert de pe Wembley. La momentul acela susținea că omul Reginald Kenneth Dwight, alias Elton Hercules John, e mult mai mult decât un muzician mereu pe drumuri. Ceva similar a spus și în urmă cu cinci ani când și-a anunțat oficial turneul „Farewell Yellow Brick Road”, modul prin care artistul și-a dorit să se despartă de fanii săi. Între timp pandemia COVID-19 a lovit omenirea, iar turneul său a fost amânat, prelungind momentul 
despărțirii până anul acesta. Acum, Elton se află pe ultima sută de metri a turneului care se va încheia luna viitoare. Acesta și-a luat deja la revedere de la patru continente, a transmis live pe Disney+ ultimul său concert din SUA, de la Dodger Stadium, un loc cu o mare însemnătate pentru cariera sa, iar acum se pregătește să încheie ultimele concerte în țara natală. Ultimul concert în UK va fi în câteva zile la festivalul Glastonbudy și va fi al 474-lea concert din cariera sa pe care muzicianul îl va avea în Regatul Unit.
Weekendul acesta i-a venit rândul de a spune adio Birmingham-ului, cu concertul 469, acolo unde am avut și eu privilegiul de a-mi lua rămas bun de la unul dintre oamenii care mi-au inspirat cel mai tare viața, încă din copilărie, și care au lăsat una dintre cele mai puternice amprente în istoria universală a muzicii. Întreaga experiență a fost ceva ce-mi doresc să nu uit niciodată. Am stat la câțiva metri de legenda muzicii universale și am reușit să-i văd fiecare gest, privire și grimasă timp de două ore și jumătate.
„Farewell Yellow Brick Road Tour” e acum cel mai complex, longeviv și profitabil proiect muzical al timpurilor noastre. Anunțat și început în 2018, cu un total de nouă etape în călătoria prin cele cinci continente pe care le acoperă, Elton John va atinge până la finalul călătoriei sale peste 300 de concerte. Deși motivul pentru care a ales să se retragă din viața de turneu e de a sta mai mult timp alături de familia sa, cu siguranță timpul petrecut pe drumuri n-a stricat. „Farewell Yellow Brick Road” adunase, în aprilie 2023, peste 850 de milioane de dolari, conform Billboard. Turneul denumit după albumul din 1973 și cu referințe vizuale de pe albumul acestuia se va încheia pe 8 iulie la Stockholm.
Călătoria mea a început de dinainte de a păși pe porțile Arenei din Birmingham. Deși am ajuns cu câteva minute înainte de deschiderea 
oficială, se formase deja o coadă de oameni zâmbitori, îmbrăcați colorat, cu ochelari excentrici, pălării, ori tricouri inscripționate cu Elton John. Odată intrat în arenă, am descoperi o întreagă comunitate. Majoritatea britanici, oamenii veniseră acolo din dorința sinceră de a-l vedea pe cel care i-a făcut mândri de țara lor și care le-a fost alături prin muzica și show-urile lui pentru mai bine de jumătate de secol. Am zărit copii, adolescenți și tineri, adulți, precum și seniori care, deși nu se puteau deplasa, au venit în scaune cu rotile pentru a nu rata ultima întâlnire cu The Rocket Man. Pentru că timpul de așteptare e mare, arena are toate spațiile posibil necesare: de la restaurante, baruri, magazine, până la un loc de fumat, de care am făcut și eu uz după ce am intrat să fiu printre primii care văd sala și scena. Acolo, m-am împrietenit cu oamenii din jurul meu care vorbeau între ei cu lejeritatea unor camarazi, deși se vedeau pentru 
prima oară în viață. Același tip de oameni faini sunt cei care, după concert, au rămas în stradă și au continuat să cânte în cor hit-urile megastarului.
Show-ul de două ore și jumătate a început la timp, în ovațiile zecilor de mii de fani care nu s-au abținut nicio clipă din a-i arăta artistului de 76 de ani cât de iubit e. Scena, creată special pentru a se muta în orice tip de amplasament și pentru a asigura cea mai bună vizibilitate de oriunde ai sta, e plină de lumini, ecrane și o ramă imensă cu inscripțiile tuturor oamenilor importanți și referințele din viața și cariera lui Elton. O mare de lumină a țâșnit din ea când pianul a sunat primul acord al hitului „Bennie And The Jets”.
Concertul e un maraton închinat întregii cariere și discografii pe care Elton o încheie acum, precum și oamenilor care i-au schimbat destinul. În timpul setilistului, care include 23 dintre cele mai cunoscute și iubite hituri ale sale, Elton le aduce un omagiu mamei și bunicii sale, dar și unor personalități precum Marilyn Monroe, Aretha Franklin, Nelson Mandela sau Stephen Hawking. Iar „Candle In The Wind”, piesă compusă inițial în onoarea actriței care a schimbat percepția despre feminitate și frumusețe, cântată live, cu imaginile ei pe fundal și cu pianul gigantic care îl plimbă pe Elton de la un capăt în altul al scenei, e cu adevărat un moment de o profunzime care te aduce la lacrimi.
Profesionalismul și precizia vocală și instrumentală a fiecăruia dintre muzicieni e remarcabilă. Începând cu pionul principal, Elton cunoaște atât de bine cele 88 de clape ale pianului încât lejeritatea sa de a cânta la acest instrument e seamănă cu cea a celorlalți de a respira. Deși gurile rele pun la îndoială performanța pe care muzicianul o mai poate oferi la vârsta de 76 de ani, deși se resimt dificultăți în deplasare, în fața pianului și la microfon e cu nimic mai puțin bun decât a fost vreodată. În același timp, să privești în detaliu fiecare dintre oamenii cu care Elton cântă pe scenă e ca și cum ai privi exactitatea unui ceas mecanic. Fiecare dintre ei știe exact ce face, cunoaște fiecare notă a setlist-ului atât de bine încât nu există loc de greșeli, în timp ce orice mișcare pare de ușurința cu care ar ridica o pană. Un moment de excepție instrumentală din show ar fi, de exemplu, „Funeral For A Friend/ Love Lies Bleeding”.
Înainte să ajung în Birmingham, am primit un feedback unanim de la cei care au auzit pe cine urmează să văd. Majoritatea oamenilor, mult diferiți între ei, cu care am stat de vorbă despre acest subiect mi-au mărturisit că, într-un fel sau altul, muzica lui Elton face parte din amintirile lor, hiturile din ultimii zeci de ani reușind să ajungă printre piesele lor de referință. Conștientizând asta, a fost magic să aud zeci de
mii de oameni cântând la unison piese precum „Rocket Man”, „I Guess That’s Why They Call It The Blues”, „Tiny Dancer”, „Take Me To The Pilot”, „Sorry Seems To Be The Hardest Word”, „Don’t Let The Sun Go Down On Me”. Când eram martorul acelor momente, iar vocea mea era parte din acel cor de oameni, în timp ce îl aveam pe Elton la pian, la doar câțiva metri în fața mea, mi-am dat seama de imensitatea însemnătății pe care acest om și muzica lui o are în lume. Chiar dacă nu ești neapărat un fan al său, sunt slabe șanse să nu-ți placă cel puțin o parte din single-urile care se regăsesc pe cele 31 de albume de studio.
The Rocket Man i-a dedicat un moment special și Reginei Blues-ului, Aretha Franklin. Acesta a cântat, în memoria ei, „Border Song”, cântec de pe albumul său de debut. Solistul a povestit că artista a ales la vremea respectivă să înregistreze în America un cover după această piesă, ceea ce era un lucru extrem de onorant pentru tânărul Elton. Cu doar șase luni înainte de dispariția Arethei, acesta l-a cântat pentru ultima oară într-un concert caritabil pentru fundația Elton John, pe care l-a susținut fiind foarte bolnavă și slăbită. Elton ne-a povestit emoționat că s-a 
oferit să susțină el concertul pentru a o scuti de la un efort în starea respectivă, însă aceasta i-a replicat: „Te-am lăsat baltă acum doi ani, n-am de gând să o fac și azi”, urmând să susțină unul dintre cele mai bune show-uri pe care Elton le-a văzut vreodată. Gest pe care nu-l va uita și-l va aprecia mereu.
Încă de când ajungi, pe ecrane e afișat un mesaj care-i informează pe oameni că Elton își încurajează publicul să se ridice și să danseze. Iar asta se întâmplă fără discuții în finalul setlistului care include „I’m Still Standing”, „Crocodile Rock” și „Saturday Night’s Alright For Fighting”, printre cele mai dinamice și energizante piese ale acestuia. Contextul perfect pentru a te ridica și a dansa în marea de confetti și lumină colorată care inundă întreaga arenă.
Bisul pe care Elton îl oferă publicului e special prin însemnătate, bine gândit și constă în trei piese. Prima e „Cold Heart”, în reeditarea din timpul pandemiei în colaborare cu Dua Lipa. Colaborare care l-a readus pe artist în topurile globale și pe toate posturile de hituri din lume. Cântecul e urmat de single-ul care a fost cu adevărat primul său hit din carieră: „Your Song”, unde nu cred că a existat om în public care să nu cânte fiecare vers alături de el.
Un asemenea regal muzical nu s-ar fi putut încheia mai bine decât cu piesa care dă titlul albumului din 1973 și, respectiv numele turneului. În momentul în care pianul său se retrage spre colțul din dreapta al scenei, Elton John cântă impecabil „Goodbye Yellow Brick Road”. După versuri, alegerea e perfectă. Acestea spun: „You know you can’t hold me forever” și „Maybe you’ll get a replacement, there’s 
plently like me to be found”. Sunt destul de sigur că nu se poate găsi un înlocuitor pentru Sir Elton John, însă sper sincer să mai fie oameni ca el de descoperit. Deși pe el nu-l mai putem păstra de acum, o amintire precum cea lăsată de el va fi păstrată mereu.
La finalul cântecului, acesta se ridică de la pian și pășește într-un lift care-l poartă deasupra scenei și îl face să dispară printr-un portal care se deschide special pentru el, moment în care își salută fanii pentru ultima oară. Pentru că am fost atât de aproape, ne-am intersectat privirile de câteva ori în timpul concertului, ne-am zâmbit și ne-am și făcut cu mâna, inclusiv pe drumul său final. După ce acesta dispare, imaginea sa apare pe ecran, cu el mergând până se pierde într-o mare de lumină pe drumul pietruit cu cărămizi aurii. Lumina aceea e amintirea cu care pleci ca spectator de la întâlnirea cu un om remarcabil, a carierei lui de peste 50 de ani, a zeci de albume, colaborări muzicale, mii de concerte și momente de neuitat precum și cea a unei ultime nopți perfecte.
Farewell, Sir Elton John! Mulțumesc! Pentru tot.
