Este inevitabil ca oamenii să nu ne dezamăgească, într-un fel sau altul, la fel cum este inevitabil ca noi să nu dezamăgim niciodată pe nimeni.
De multe ori, fără rea intenție, fără voie sau fără să ne dăm seama. Greșeala face parte din viață, oamenii nu sunt întotdeauna corecți, raportat la sistemul nostru de valori, și cred că este bine să fim conștienți de asta.
Atunci când cineva ne rănește, ne dezamăgește sau ne greșește cu ceva, avem de ales între drumul iertării și cel al resentimentelor.
Ambele drumuri sunt dificile și anevoioase, pentru că ambele sunt presărate de multe emoții și gânduri greu de dus, însă la capătul unuia este acceptarea, liniștea, compasiunea, iar celălalt pare să nu aibă capăt.
Uitând-mă în urmă, la momentele din viață în care nu am luat în considerare varianta vindecării, a acceptării răului care am considerat că mi s-a făcut, uneori pentru că nu realizam, copleșită de emoții, că există această variantă, alteori pentru că mi se părea extrem de dificilă și de nedreaptă, observ cât de mult am prelungit, fără să vreau, suferința. Cât de diferit ar fi stat lucrurile atunci, mai ales în sufletul meu, dacă aș fi știut că ceea ce am nevoie, în primul rând, este compasiune si blândețe pentru a mă putea vindeca. Și pentru a putea da o șansă, acolo unde se putea, și relației să se vindece.
Cum ne oferim o mână de ajutor
Atunci când trăim o nedreptate, o trădare sau o dezamăgire, cred că e foarte important să fim atenți la ce zice mintea noastră despre ceea ce s-a întâmplat. De multe ori, omitem să ne adresăm și alinăm durerea, să acceptăm că există și că este o consecință naturală a unui dezechilibru între așteptările pe care le avem și ceea ce s-a întâmplat în realitate și nu știm să ne dăm primul ajutor. Ne torturăm cu gânduri despre exterior, despre celălalt, cum ar fi că nu este interesat de bunăstarea noastră sau nu dă doi bani pe noi și altele asemenea, ceea ce nu numai că nu ne ajută, ci face durerea să fie și mai mare. Reluăm în minte situația din nou și din nou, supunând-ne repetat la ceva ce ne face rău, retrăind emoții negative puternice.
Dacă rămânem blocați în aceste emoții, ajungem să petrecem ani în compania lor. Sau chiar o viață.
Iertarea nu este obligatorie și nici nu o putem forța, însă putem alege conștient, dintr-un loc din minte în care putem să evaluăm situația într-un mod diferit și să avem grijă de noi în acest proces. Ne facem nouă un bine alegând calea vindecării, pentru că, dacă alegem să rămânem ancorați în resentimente și să ținem după noi furie, frustrare, dezamăgire, care apoi traversează cu noi și pot contamina alte zone și alte relații din viața noastră, inclusiv relația în care am fost răniți, ne va fi greu să identificăm ce nevoi avem de fapt și să ne îndreptăm către un loc în care să ne fie (mai) bine.
Iertarea nu garantează împăcarea!
Ajută să ne întoarcem atenția către noi, către ce simțim, să ne identificăm durerea, să ne dăm voie să o simțim atât cât este nevoie, să ne dăm seama ce ne poate ajuta. Și să ne dăm timp. Nu știm cât, depinde de mulți factori, cum ar fi de cât de apropiată este relația sau de cât de mare este rana.
Iertarea nu garantează împăcarea, reluarea sau vindecarea relației cu persoana care ne-a greșit. Dar, dacă ne dorim asta, este un pas important pentru a putea sa ne repoziționăm față de ea și să o reformulăm. Când alinăm din durerea provocată de o dezamăgire, ne e mai ușor să fim mai obiectivi și să alegem mai conștient ce decizie e bună pentru noi.
