Cu umor şi cu emoţie, de acţiune sau groază, pline de fantezie sau angoase, cu oameni care citesc şi copaci care vorbesc, poveşti cu efecte şi poveşti cu efect, ce mai!, chiar avem de unde alege, indiferent că optăm pentru blockbustere, precum Gardienii galaxiei sau Furios şi iute, animaţii de familie, ca Mavka ori Mica sirenă, filme care ne pun pe gânduri, precum Noaptea de 12 şi Toate fricile lui Beau, sau comedii sensibile, precum Mascarade şi Jucăria nouă.
Ca potenţial de entertainment, cele mai tentante rămân producţiile împănate cu acţiune spectaculoasă, iar creditul pe care-l acordăm acestora se datorează şi faptului că, deşi Vin Diesel, Dave Bautista sau Jason Statham au trecut de 50 de ani, pentru noi sunt încă nişte “action heroes”.
Evident, nu acelaşi lucru l-am (mai) putea zice despre Sylvester Stallone, născut în ‘46, cu toate că aşteptăm cu drag revenirea lui Rambo/Rocky în Gardienii galaxiei: Volumul 3 (premiera: 5 mai), dar asta mai degrabă din nostalgie. Ancora în memorie poate fi o raţiune în plus pentru a alege să vezi un film în ziua de azi, întrucât multe includ în distribuţie nume mari ale istoriei artelor spectacolului, pe care spectatorii şi le amintesc din perioada lor de vârf performativ.
Continuarea AICI