Magic News

“Shania Train”, un tren numit aşa în onoarea artistei Shania Twain, circulă în Elveția

Shania Twain, câștigătoarea a cinci premii Grammy și două World Music Awards, are un tren care îi poartă numele.

“Shania Train” va circulă de la Montreux, pe malul lacului Geneva, până la Interlaken, în centrul Elveției. Noul tren Golden Pass Express este un omagiu adus artistei canadiene de muzică country Shania Twain.

Shania a locuit lângă Lacul Geneva timp de 10 ani, iar un purtător de cuvânt al Căii Ferate Montreux Oberland Bernois a spus într-o declarație de presă: „Cântăreața canadiană este nașa trenului Shania”.

Artista a participat la ceremonia de inaugurare şi a scris pe Twitter: „Toată lumea la bordul trenului Shania spre orașul Twain”. Călătorii care vor merge cu acest tren se vor bucura de o călătorie de trei ore prin Alpii Francezi şi nu vor mai schimba trenul de două ori, ca până acum.