RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Ce se va întâmpla cu ursuleţii Paddington, omagiul adus Reginei Elisabeta a II-a

Peste o mie de ursuleţi de Paddington au fost depuşi alături de flori în semn de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a.

luni, 17 octombrie 2022

Simpatia dintre Regină şi Paddington a ieşit la iveală cu ocazia Jubileului său de platină din luna iunie când cei doi au jucat împreună într-un videoclip.


Animalele de pluş „depuse pentru a aduce un omagiu Reginei în faţa reşedinţelor regale din Londra şi Windsor vor fi donate lucrărilor dedicate copiilor din cadrul asociaţiei Bernardo”, a anunţat palatul într-un comunicat de presă. „Promitem să avem grijă de aceşti ursuleţi care vor fi foarte iubiţi şi vor aduce bucurie copiilor pe care îi ajutăm”, a spus şefa asociaţiei, Lynn Perry.

Regina a patronat această asociaţie până în 2016, când Camilla, pe atunci Ducesă de Cornwall şi acum Regina consoartă, i-a succedat.


Camilla a pozat înconjurată de o parte din cei peste 1000 de ursuleţi Paddington, fotografia fiind realizată pe 13 octombrie la Clarence House, când s-au împlinit 64 de ani de la apariţia primei cărţi cu Paddington.

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026