RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Roger Federer, susţinut de soţia lui, Mirka, la ultimul meci al carierei

Roger Federer a pus punct în acest weekend unei cariere fabuloase, jucătorul de tenis având ultimul meci la Laver Coup, unde a jucat la dublu cu Rafael Nadal.

luni, 26 septembrie 2022

Federer a putut conta şi de data aceasta pe sprijinul soţiei lui, Mirka, care îi este alături de peste 20 de ani. Roger Federer şi Rafael Nadal au pierdut în faţa perechii Frances Tiafoe şi Jack Sock, iar sportivul a fost copleşit de emoţii.


I-a avut însă alături pe Nadal, marele lui rival, care acum a dovedit că este şi unul dintre cei mai buni prieteni, şi pe soţia lui, Mirka, care a urmărit meciul din tribună şi apoi a coborât pentru a-l îmbrăţişa.

Mirka a fost pe parcursul anilor îngerul lui păzitor şi omul care i-a dat puterea de a continua, fiind mereu în tribună şi trăind la intensitate maximă fiecare minge, ghem, set sau meci.


“Ea putea să mă oprească acum mult timp. Însă nu a făcut-o, m-a lăsat să continui şi mi-a permis să continui, a fost incredibilă”, a declarat Roger cu ochii în lacrimi şi vocea tremurândă.

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026