Mi-am început cariera de profesor dând meditații. De fapt, la vremea aceea, nici nu se numeau așa, iar copiii de grădiniță nu puteau să se facă vinovați de a fi trecut pe la meditații. Părinții voiau doar să învețe copiii lor limba engleză.
Pentru mine, perioada aceea a fost generatoarea tuturor ideilor legate de școală, pe care încă le aplic, pentru că am avut ocazia de a vedea îndeaproape multe vârste și manifestările lor.
Ce făceam atunci, ca studentă?
Practic, petreceam între 45 de minute și o oră, timp individual, cu câte un copilaș de 4-5 ani și ne jucam... în engleză. Pentru ei, eram un partener de joacă. Ulterior, când am intrat în învățământ, am înțeles și eu că, de fapt, făceam meditații.
Începe școala: motiv de bucurie sau nu prea?
Află cum să-ți ajuți copilul să-și ia rămas bun de la vacanța de vară.
luni, 29 august 2022
Îmi pare rău că, în momentul de față, pierdem din vedere esența din meditații. Meditația înseamnă pregătire suplimentară, intensivă, 1-1. Ei, ideea aceasta pare tot mai îndepărtată, iar în locul ei a rămas, generic, ceva care duce cu gândul la interese meschine și devine, evident, nepotrivit într-un sistem școlar care ar trebui să pună pe locul 1 interesul copilului. Pentru că meditațiile sunt un sprijin pentru copil, în acel moment în care copilul are nevoie de ajutor suplimentar.
Copiii au nevoie de sprijin suplimentar
DA! Sunt momente în viața de școală, în care un copil are nevoie de timp individual, suplimentar și constant, pentru a recupera o perioadă de absență fizică sau emoțională, o lipsă de înțelegere profundă a conceptelor, după o traumă, o stare de reverie sau, pur și simplu, după un moment lipsit de inspirație.
Ce facem când ne obosesc copiii și nu mai vor să învețe?
Ioana Isopescu Pop, profesor, spune cum ne putem ajuta copii atunci când par să nu mai aibă chef și energie pentru învățat.
luni, 2 mai 2022
Faptul că unii profesori ajung să condiționeze notele din evaluări în funcție de cine se prezintă la meditații sau că aceste servicii au devenit fabrici de bani fac parte din sfera anomaliilor din educație. Și știți a cui e vina pentru această stare de fapt? A noastră, a tuturor celor care dăm în educație cu tot năduful, uitând că a crește 18-25 de copii, cu ritmuri diferite de dezvoltare, timp de ani de zile, e treabă de profesioniști. Și e treabă grea! Mai grea decât ți-ai putea imagina din fața ecranului de laptop, care îți oferă libertatea să ai o părere despre orice. În secunda în care privim sistemul de învățământ cu respect și redăm demnitatea meseriei de dascăl, începem să vindecăm educația.
Ce e de făcut?
Hai să începem prin a schimba cuvântul „meditații” și prin a-i reda sensul real. Hai să aducem jocul și nevoia de ajutor înapoi în pregătirea individuală. Să creăm metodologii clare și ușor de practicat și, mai ales, să terminăm cu ipocrizia.
Suntem într-un maraton. Uneori, pregătirea fizică, de grup, nu e suficientă. Dacă am înțelege că educația e plină de surprize și că nevoile unui copil nu seamănă cu ale altui copil, ne-am gândi mai serios la pregătire suplimentară ca la un beneficiu necesar și ca la o investiție în educația copiilor noștri, care se vor simți mai încrezători în forțele proprii.
P.S. Nu pot să nu recunosc că ambele reușite ale adolescenței mele - intrarea la liceu și admiterea la facultate - s-au întâmplat pentru că am avut niște părinți atenți, care au remarcat când a fost nevoie de intervenție suplimentară.
Foto: Pexels
