RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Make Life Magic

Cum (și de ce) să ieși dintr-o relație toxică

O relație toxică îți poate transforma viața într-un coșmar. Și totuși, nu e simplu să-i pui capăt.

luni, 25 iulie 2022

Realitatea este că, indiferent câte sfaturi ai citi, nu va fi niciodată ușor să ieși dintr-o relație toxică. Sper, doar, ca aceste rânduri să te facă să te gândești mai bine de ce meriți să-ți acorzi mai multă libertate. Și mai mult credit.

O relație înseamnă, din start, un angajament pe care ți-l asumi în raport cu o altă ființă umană. Cu cât este mai intensă relația (fie în sens pozitiv, fie în sens negativ), cu atât va fi mai dificil să ieși din acea dinamică. Vorbesc, acum, mai degrabă despre relații cu prieteni, cunoștințe sau colegi toxici. Când vine vorba de familie, e și mai complicat.

Să revenim, însă, la relațiile toxice din care este ceva mai simplu de ieșit, însă nu lipsit de încărcătură emoțională. Să zicem că ai regăsit, de curând, un prieten din copilărie (rețelele sociale au această superputere!). Te-ai lansat în invitații, ai făcut destăinuiri, numai că, undeva, ceva nu se leagă. Prietenul sau prietena din copilărie se dovedește că a devenit un adult critic, o persoană care cere fără să ofere, o prezență copleșitoare. Și, pur și simplu, după bucuria inițială, te trezești prins/ă într-o relație care numai bine nu-ți face și din care nu ai idee cum să ieși fără să respingi omul sau fără să-i rănești sentimentele. 

Însă și sentimentele tale au dreptul să fie luate în calcul!

Și atunci, ce e de făcut?

Ai câteva variante. Una ar fi să strângi din dinți și să rămâi. Dar merită să îți folosești astfel singura resursă limitată pe care o avem cu toții? Da, la timp mă refer.

Eric-Emmanuel Schmitt: „Arta ține la distanță sentimentul că știm, deja, tot”
Make Life Magic

Eric-Emmanuel Schmitt: „Arta ține la distanță sentimentul că știm, deja, tot”

Scriitorul Eric-Emmanuel Schmitt a revenit la București, cu ocazia lansării volumului „Paradisuri pierdute”.

miercuri, 29 iunie 2022

O variantă pe care ți-o propun este dialogul. Ia-ți inima-n dinți și spune clar, cu blândețe și tact, ce anume te deranjează în respectiva relație. Observă reacția pe care o produc cuvintele tale: apar nedumerire, regret, disponibilitate pentru a vorbi/negocia sau doar furie, frustrare, ușă trântită în nas, reproșuri?

Dacă simți că mesajul tău a fost primit cu deschidere (chiar e posibil ca oamenii să nu își dea seama că ne rănesc!), oferă o șansă: putem rămâne prieteni, dacă îmi respecți limitele personale, nevoia de spațiu, dorința de a comunica mai blând, mai rar sau fără alte condiționări care te deranjează.

Dacă simți că mesajul tău e primit cu ostilitate, pune pe o listă ce pierzi dacă persoana respectivă nu mai face parte din viața ta. Poate e vorba de amintiri pe care le aveți în comun și la care vă puteți întoarce împreună, poate un hobby, poate aveți un simț al umorului asemănător. Ori pot fi conexiuni emoționale puternice, senzația de siguranță. Sunt acestea mai puternice decât disconfortul care te face să citești acest articol (adică te simți captiv/ă într-o relație toxică, indiferent ce înseamnă asta pentru tine)?

Cum să recunoști oamenii magici și magia din viața ta
Make Life Magic

Cum să recunoști oamenii magici și magia din viața ta

Magda Preda, coach și trainer, despre cum să vezi cât ești de binecuvântat.

luni, 16 mai 2022

Apoi, scrie ce câștigi dacă persoana respectivă iese din viața ta. Ar putea fi liniște, pace, echilibru, spațiu, mai multă încredere în tine (în special dacă vorbim despre un om care te critică mult). Și mai adaugă ceva: câștigi timp pentru oameni noi! Pentru că realitatea este că, întotdeauna, există și acele persoane cu care ne înțelegem dintr-o privire, ne încurajăm reciproc, ne susținem și avem senzația că ne știm de când lumea, chiar dacă abia ne-am cunoscut. 

Foto: Gratisography

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026