RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Brad Pitt nu se retrage din actorie: „Nu are nimic de-a face cu pensionarea”

La 58 de ani, Brad Pitt a decis să savureze viaţa şi să-şi continue cariera, un proiect care nu are nimic de-a face cu „pensionarea”, a spus actorul la o întâlnire cu jurnaliştii, la Paris, potrivit AFP.

miercuri, 20 iulie 2022

Într-un interviu acordat revistei GQ la sfârşitul lunii iunie, starul american a vorbit despre senzaţia de a trăi „ultima jumătate a carierei sale”.

Aceste cuvinte sugerau că actorul, care şi-a făcut un nume în „Thelma and Louise” la începutul anilor '90, s-ar pregăti să se retragă, relatează AFP, citată de Agerpres. „Nu asta am vrut să spun...”, a spus Pitt.

„Ceea ce am vrut să spun a fost că mă aflu deja în faţa ultimei etape, a ultimului sezon, iar întrebarea care se pune acum este: cum vreau să-mi petrec acest timp? În orice caz, nu are nimic de-a face cu pensionarea”, a continuat el.

Luni seară, actorul a venit la Paris să prezinte filmul „Bullet Train”, care va fi lansat în SUA pe 5 august, iar în Franţa cu două zile mai devreme.

Comedia se petrece într-un tren între Tokyo şi Kyoto, unde şapte criminali încearcă să se omoare între ei. „Îmi place să fac tot felul de filme”, spune actorul, care a filmat cu regizori atât de eclectici precum Quentin Tarantino, Terrence Malick, David Fincher, Guy Ritchie şi fraţii Coen.

„La vârsta mea, am făcut destule greşeli şi, din fericire, am acumulat suficientă experienţă pentru a distinge între ceea ce am făcut bine şi ceea ce am făcut rău”, spune el.

Continuarea AICI 

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026