RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Actorii din filmul “Love Story”, din nou împreună. Cum arată ei la 50 de ani de la premiera celebrei poveşti de iubire

Au trecut 50 de ani de la premiera celei mai frumoase şi emoţionante poveşti de dragoste din istoria cinematografiei, pelicula “Love Story”, cu Ali MacGraw și Ryan O'Neal în rolurile principale.

luni, 15 februarie 2021

Filmul a devenit unul clasic, iar în onoarea actorilor şi pentru a-l sărbători pe Sfântul Valentin, aceştia au primit câte o stea pe Bulevardul Celebrităților de la Hollywood. 

Cei doi actori au avut astfel ocazia să se revadă după foarte mult timp şi să depene amintiri. A fost o reîntâlnire online, din cauza pandemiei, însă emoţiile au fost la fel de mari, mai ales că alături de ei se aflau şi băieţii lor.  

„Faptul că am avut ocazia de a fi aici cu Ryan și cu fiul lui chipeș, și cu fiul meu... am fost așa de intimidată de toate aceste lucruri, dar acum nu mai sunt pentru că, iată, sunt împreună cu familia mea lărgită și sunt recunoscătoare fiecăruia. Vă iubesc”, a spus actrița Ali MacGraw .

„Cine s-ar fi gândit că voi ajunge să am steaua mea pe Bulevardul Celebrităților? Am fost convins că voi sfârși în închisoare și uite unde sunt acum. Deci, e foarte bine. Am un fiu care îmi anunță numele... Sunt foarte emoționat și tocmai ce am văzut-o pe Ali și mă bucur atât de mult să o văd, chiar dacă sunt atâtea state între noi. Iată-te!”, a declarat Ryan O'Neal.

Nominalizat la șapte premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, „Love Story” este un film din 1970, în regia lui Arthur Hiller.

Emoţionanta poveste de dragoste dintre Oliver Barrett al-IV-lea, student la Harvard şi avocat în devenire şi Jennifer Cavelleri este considerat unul dintre cele mai romantice filme din toate timpurile.

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026