RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

„Amuzantul” Sean Connery

În perioada aceasta îl sărbătorim pe Sean Connery, care a împlinit, pe 25 august, vârsta de 90 de ani.

duminică, 6 septembrie 2020

 Actorul scoțian, născut în 1930, este primul care l-a interpretat pe James Bond, în 7 filme din franciză, între 1962 și 1983. Chiar dacă mulți au crezut că nu poate să iasă din umbra unui asemenea rol definitoriu, Connery a devenit unul dintre cei mai notabili actori ai generației sale.

Sean Connery a primit trofeul Oscar la categoria ‘cel mai bun actor în rol secundar’, pentru rolul din  clasicul The Untouchables, regizat de Brian De Palma în 1987.

În întreaga sa carieră, care se întinde pe mai bine de jumătate de secol, Sean Connery a jucat în multe filme, dar în foarte puține comedii. De ce? Nu pentru că scoțianul n-ar avea umor, ci, cel mai probabil, pentru că se temea că astfel de roluri l-ar putea transforma în mintea spectatorilor într-un măscărici de la care se vor aștepta tot timpul să scoată o poantă pe gură. În plus, Connery era prea macho pentru a fi și amuzant, deși în rolul de James Bond a injectat și un pic de ironie fină și zâmbetul acela dezarmant.

Așadar, comediile în care Sean Connery a jucat sunt cu adevărat niște rarități. Spre deosebire de alți actori mari, care la bătrânețe au acceptat pe bandă rulantă roluri de bătrâni grumpy în comedii ușurele, Connery n-a făcut treaba asta.

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026