RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

UMF Cluj produce dezinfectant pentru spitalele din judeţ

Cadrele didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj vin în ajutorul medicilor.

luni, 30 martie 2020

Profesorii prepară dezinfectant pentru mâini, iar până acum zeci de litri au ajuns la spitalele din judeţ.

Într-o ora se produc în jur de 10 litri de dezinfectant şi tot procesul va continua atât cât va fi nevoie, spun reprezentanţi universitaţii.

Soluţia e preparată în conformitate cu indicaţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

”Colegii din cadrul Facultății de Farmacie prepară la nivelul laboratoarelor proprii soluții dezinfectante. Acestea sunt puse la dispoziția personalului medical din Spitalul Clinic Județean de Urgență, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus.

Activitatea continuă și am fi bucuroși dacă putem găsi binevoitori care să ne ajute cu provizii de alcool etilic pentru prepararea soluțiilor”, precizează reprezentanții UMF.

UMF Cluj s-a implicat deja în lupta împotriva COVID 19 și a organizar centre de determinare specifice pentru diagnosticul infecției cu noul coronavirus SARS-COV-2. Au fost comandate kit-uri pentru diagnostic, în universitate existând medici și cercetători care au expertiza necesară pentru aceste determinări.

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026