RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Shakira a revenit asupra celui mai sumbru moment din viaţa ei

În urmă cu 2 ani, Shakira a trecut printr-un episode extrem de dureros, artista fiind nevoită să-şi amâne turneul “El Dorado” din cauza unei hemoragii la corzile vocale.

luni, 11 noiembrie 2019

Acum, a avut puterea să revină asupra acelui moment, care i-ar fi puut pune punct carierei.

“A fost cel mai sumbru moment din viaţa mea”, a declarat artista, care s-a vindecat şi poate urca din nou pe scenă.

Ea a acordat un interviu într-un hotel din Barcelona, oraş în care locuieşte împreună cu iubitul ei, Gerard Pique, şi cei doi copii ai lor şi a povestit cum a depăşit acea perioadă.

„Întotdeauna am crezut că vor fi lucruri în viața mea care vor dispărea precum frumusețea, tinerețea, toate acele lucruri. Însă nu am crezut vreodată că îmi va dispărea vocea, deoarece este imposibil de separat de propria mea persoană. Era identitatea mea. Așadar, atunci când nu am mai putut să cânt, a fost ceva imposibil de suportat. Au fost momente în care nici nu mă puteam da jos din pat, așa deprimată eram”.

Printr-un miracol, Shakira s-a vindecat fără a apela la operaţia riscantă recomandată de medici şi a reluat turneul El Dorado, care s-a terminat în urmă cu un an, în Columbia.

Imagini din acest turneu vor putea fi văzute în documentarul “Shakira in concert: El Dorado World Tour”, care va fi lansat pe 13 noiembrie.

Anul viitor, chiar de ziua sa de naştere, Shakira va cânta împreună cu Jennifer Lopez în pauza finalei Super Bowl, cel mai urmărit eveniment la televiziunea americană.

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026