RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Vedete pe covorul roşu la MTV EMA 2018

Centrul expoziţional din Bilbao, Spania a găzduit ceremonia MTV EMA 2018, iar marea câştigătoare a serii a fost artista americană Camila Cabello, cea care a primit 4 trofee.

duminică, 4 noiembrie 2018

Camila Cabello a triumfat la categoriile pentru Cea mai bună artistă, Cea mai bună artistă americană, Cel mai bun cântec, Cel mai bun videoclip –“Havana”.

Femeile au fost în centrul atenţei la gala din acest an, în cadrul căreia Janet Jackson a fost desemnată Global Icon. Cântăreaţa a făcut o selecţie a hit-urilor sale din cei 40 de ani de carieră şi a susţinut un discurs inspirational pentru toate femeile.

“Este un privilegiu imens să fiu un icon, iar acest lucru implică o mare responsabilitate. În această seară vreu să vorbesc în numele tuturor femeilor al căror cuvânt nu a fost ascultat, deoarece şi eu am fost una dintre ele. Femeile care au fost abuzate, fizic şi mental, cele care au fost intimidate, cele care au trăit frica. Vă susţin, suntem surori. Vocile noastre vor fi auzite când ne vom adresa justiţiei.”

La ediţia de anul acesta, Dua Lipa a câştigat premiul pentru Cel mai bun artist pop, iar gazda show-ului a fost actriţa Hailee Steinfeld, care a interpretat piesa "Back to Life", extras de pe coloana sonoră a viitorului său film, "Bumblebee".

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026