RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Angela Gheorghiu, pe scena „Simfonii de Toamnă”: O ediție istorică, la împlinirea a 13 ani de excelență culturală

Esplanada Casei de Cultură din Suceava se pregătește să găzduiască cel mai așteptat eveniment cultural al sezonului. Ajuns la a XIII-a ediție, festivalul „Simfonii de Toamnă” – organizat de Rotary Club Suceava-Bucovina și KIMARO Entertainment – își confirmă statutul de reper artistic național, transformând din nou inima orașului într-o scenă a premierelor și a rafinamentului muzical.

miercuri, 15 iulie 2026

Anul acesta aduce o premieră importantă pentru public: „Simfonii de Toamnă” va avea prima ediție gândită ca un festival desfășurat pe parcursul a două seri. În prima seară, pe scenă va urca o adevărată legendă a operei: celebra soprană Angela Gheorghiu, a cărei voce de aur a fermecat toate marile scene ale lumii, precum Covent Garden și Metropolitan Opera, oferind Sucevei un concert extraordinar. 

O voce legendară pentru o seară memorabilă

Organizatorii au pregătit o surpriză de proporții pentru această ediție de colecție: marea soprană Angela Gheorghiu, un nume care strălucește pe cele mai prestigioase scene ale lumii, este capul de afiș al festivalului. Pe data de 4 septembrie, publicul va avea ocazia rară de a trăi live emoția unui spectacol memorabil, care explorează profunzimea și versatilitatea muzicii clasice.

Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaționale, recunoscută pentru vocea sa unică, prezența scenică magnetică și tehnica vocală excepțională. Debutul său legendar din 1994 în rolul Violettei din opera „La Traviata” la Royal Opera House, transmis live de BBC, i-a asigurat statutul de stea mondială, urmat de o carieră impresionantă pe toate cele mai mari scene de operă și de concert din lume, și o discografie vastă premiată cu numeroase distincții, printre care Gramophone Awards, Classical BRIT, Diapason d'Or, și Echo Klassik.

Dincolo de succesele artistice, inclusiv roluri în filme de operă precum „Tosca” si "Roméo et Juliette", și publicarea unei autobiografii, Angela Gheorghiu este o figură culturală marcantă, decorată cu Ordinul „Steaua României” și titlul de Artist al păcii UNESCO, fiind totodată implicată activ în proiecte caritabile globale, de la concerte pentru victimele din Kosovo (1999, „Michael Jackson & Friends”) și Colectiv, până la sprijinirea muzicienilor de la Metropolitan Opera în timpul pandemiei.

Bilete și acces

La fel ca la ediția trecută, se pun în vânzare bilete pentru locurile aflate în zonele apropiate scenei. Achiziționarea unui bilet reprezintă o contribuție simbolică la transformarea Sucevei într-o capitală a muzicii clasice, asigurând resursele necesare pentru a menține standardele de excelență și rafinament cu care organizatorii v-au învățat an de an. 

Vă invităm să rămâneți aproape de paginile noastre de social media și de site-ul oficial simfoniidetoamna.ro.

Despre Rotary Club Suceava-Bucovina

Rotary Club Suceava-Bucovina este o organizație dedicată serviciului comunitar, promovând excelența și integritatea. Festivalul „Simfonii de Toamnă”, cel mai vizibil proiect cultural al clubului, s-a născut din dorința de a dărui orașului un eveniment de o înaltă ținută estetică, reușind să unească an de an mii de suceveni în jurul pasiunii pentru muzica de calitate.

Despre KIMARO Entertainment

KIMARO Entertainment este un nume de referință al divertismentului premium, care aduce publicul mai aproape de marii artiști ai țării și internaționali. De la show-uri electrizante pe marile scene românești, până la producții de o eleganță aparte, fiecare eveniment marca KIMARO Entertainment garantează calitate, reușind să conecteze generații de fani prin puterea muzicii live și a producțiilor vizuale impecabile.

Organizatori și parteneri:

Eveniment organizat de: Rotary Club Suceava-Bucovina și KIMARO Entertainment

Parteneri media: Magic FM, Rock FM, Kiss FM

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026