RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Una dintre cele mai așteptate expoziții ale anului: „DRAFT pentru o retrospectivă comună”, semnată de Lia și Dan Perjovschi

Începând de vineri, 3 aprilie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București își redeschide toate spațiile expoziționale pentru public cu una dintre cele mai așteptate expoziții ale anului: „DRAFT pentru o retrospectivă comună”, semnată de Lia și Dan Perjovschi.

luni, 30 martie 2026

Biletele au fost puse în vânzare, iar expoziția poate fi vizitată până pe 26 iulie.

Organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în colaborare cu Galeria Ivan și cu sprijinul Raiffeisen Bank România, expoziția marchează o dublă premieră: este prima retrospectivă comună a celor doi artiști în România și, în același timp, cea mai amplă expoziție dedicată lor prezentată la ARCUB. După decenii de ani de prezență constantă în marile muzee și instituții culturale din toată lumea, Lia și Dan Perjovschi aduc la București un proiect care nu este doar o retrospectivă, ci o privire nouă asupra a peste 40 de ani de practică artistică — critică, directă și profund conectată la realitatea socială.

Expoziția ocupă toate spațiile expoziționale ale Hanului Gabroveni și construiește un dialog între două practici artistice diferite: de la desenele incisive ale lui Dan Perjovschi la instalațiile și proiectele de cercetare dezvoltate de Lia Perjovschi, care explorează ideea de cunoaștere și arhivă. Împreună, creează un parcurs care invită la reflecție și la o altă privire asupra prezentului. „DRAFT pentru o retrospectivă comună” nu este doar o expoziție, ci un spațiu de gândire — deschis atât celor familiarizați cu arta contemporană, cât și celor care vor să o descopere.

Expoziția face parte din programul aniversar ARCUB30 – desfășurat sub sloganul „București, în premieră” – dedicat celor trei decenii de activitate ale instituției și se înscrie în seria momentelor care definesc ideea de „primă dată” în peisajul cultural bucureștean. Pe durata expoziției, programul va include tururi ghidate, întâlniri și intervenții ale unor invitați români și internaționali, menite să extindă experiența vizuală într-un cadru de dialog și dezbatere.

Biletele pot fi achiziționate începând de astăzi de pe arcub.ro, entertix.ro și de la casa de bilete ARCUB (str. Lipscani nr. 84–90). Prețul unui bilet este de 35 lei (acces general) și 20 lei (elevi, studenți și pensionari).

Despre Lia și Dan Perjovschi

Lia și Dan Perjovschi s-au născut în 1961 la Sibiu. Împreună au realizat peste o mie de expoziții, workshopuri și prezentări, și sunt laureații Premiului „Principesa Margriet” al Fundației Culturale Europene din Amsterdam (2012). Prima lor retrospectivă a avut loc în 2007 la Nasher Museum of Art, Duke University, SUA. Au avut expoziții personale comune la Muzeele de Artă din Skopje, Brașov și Seul (Total Museum), la centre de artă precum Rupert Vilnius, IFA Stuttgart și IFA Berlin, Espai Castelló, Parasite Ljubljana, White Cuib Cluj, Peninsula Plymouth University, Stacion Pristina, B5 Studio Târgu Mureș, tranzit.ro Cluj, Kunsthalle Göppingen, Kunstraum Innsbruck, Casa Tranzit Cluj, Magma Sfântu Gheorghe, Club Electroputere Craiova și KulturKontakt Viena, precum și la galeriile Christine König (Viena), Michel Rein (Paris), Espaivisor (Valencia) sau Orizont (București).

Au participat la Bienalele de Artă de la Sydney, São Paulo și Periferic Iași, precum și la Trienala de Performance Art Zona din Timișoara. De asemenea, au fost incluși în expoziții de grup la Centre Pompidou, MoMA New York, WKV Stuttgart, Muzeul Jankelevitch La Louvière, Walker Art Center Minneapolis, Osage Foundation Hong Kong, Royal College of Art London, Moderna Galerija Ljubljana, NBK Berlin, Rotor Graz, Jumex Foundation Mexico City, Galeria Națională Zachęta Varșovia și Cabaret Voltaire Zürich. Lia și Dan Perjovschi au susținut artist talks și workshopuri în întreaga lume, de la Roșia Montană la Miami și de la Slănic Moldova la IFA Berlin și CIMAM Londra. Începând cu 1990, timp de două decenii, atelierul lor din București a fost un loc de întâlnire, dezbatere și dialog despre arta și societatea contemporană. Acolo a funcționat proiectul Liei Perjovschi CAA/AAC – Arhiva de Artă Contemporană / Centrul de Analiză a Artei.

Din 2010, Lia și Dan Perjovschi locuiesc și la Sibiu.

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026