RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Make Life Magic

Vinovăția în relația cu banii

Relația cu banii este una dintre cele mai sensibile și tensionate relații din viața noastră.

joi, 22 mai 2025

Te-ai surprins vreodată ezitând să-ți cumperi ceva ce-ți dorești cu adevărat, deși ai bani? Ai simțit vină după ce ți-ai făcut un cadou sau ai investit în ceva care te ajută să crești? Sau, poate, vină că nu ai pus bani deoparte, în caz că rămâi fără?

Zilnic avem cel puțin un gând care are legatură cu banii, de la cum să atragem mai mulți în viața noastră până la cum să îi ținem aproape de noi, să nu ne scape printre degete. 

Mult timp, relația mea cu banii a fost tensionată. Aveam mereu senzația că „nu am suficienți bani”, dar și o credință profundă că nu merit mai mult decât strictul necesar. Mă simțeam inconfortabil să primesc, să cer bani sau să îi cheltuiesc, simțeam că vor pleca și că nu se vor mai întoarce niciodată. Când cheltuiam bani pe ceva care nu era strict necesar, apareau vinovăția și gândul: „Oare n-ar fi trebuit să-i pun deoparte?" sau „Poate că nu ar fi trebuit să-mi permit asta." sau "Dacă rămân fără bani?". 

Ce am descoperit în timp este că banii nu sunt doar o resursă, un obiect material sau o unealtă de schimb. Sunt o oglindă a relației pe care o avem cu noi înșine. 

De unde vine vinovăția în relație cu banii?

De multe ori, sentimentul de vină legat de bani are rădăcini adânci. Poate am crescut într-un mediu în care banii erau mereu „prea puțini” și ni s-a transmis că „trebuie să muncești din greu pentru fiecare leu” sau că „banii sunt murdari”.

Convingerile care țin banii departe de noi
Make Life Magic

Convingerile care țin banii departe de noi

Chemăm banii sau îi alungăm prin felul în care ne gândim la ce reprezintă ei.

luni, 13 ianuarie 2025

Poate am învățat că a avea grijă de ceilalți e mai important decât a avea grijă de noi. Sau poate că, la nivel de cultură, credem că „sacrificiul” e mai lăudabil decât „bucuria personală”.

Așa se formează tiparele în care ne simțim egoiști când investim în binele nostru.

Sau apare frica: dacă îmi dau voie să mă bucur de bani, poate viața mă va pedepsi sau voi rămâne fără. Și uite așa ne afundăm într-un comportament toxic în relația cu banii pentru că banii vin acolo unde sunt apreciați, respectați și folosiți cu drag, nu cu vinovăție, rușine sau frică. 

Vinovăția ascunde o credință: „Nu sunt suficient de bun/ă și nu merit.”

Cheltuirea banilor pentru tine, fie că e vorba de o carte, un curs, o vacanță sau o zi de răsfăț, devine un act de apreciere. Iar dacă, în adâncul tău, nu crezi că meriți, atunci da, e greu să te bucuri de beneficiile aduse de bani. Dacă în adâncul tău tu crezi că nu ești suficient/ă de bun/ă pentru a avea mai mulți bani sau pentru a-ți oferi ceva ție însăți, atunci sentimentul de vinovăție îți este mult mai familiar. Când pui banii mai presus de valoarea ta, tu nu contezi, banii sunt mai importanți și ești „la mâna” lor. Ei îți vor conduce acțiunile, gândurile, emoțiile, nu invers. 

  • Ce poți face pentru a explora relația ta cu banii?
  • Observă când apare vinovăția. Ce gânduri o însoțesc? Sunt alte tale sau le-ai dobândit? 
  • Înlocuiește întrebarea „Am voie să cheltuiesc acești bani?” cu „Îmi dau voie să investesc în mine?”
  • Scrie-ți o nouă credință despre bani care să ți se potrivească și să te susțină în relația cu banii: „Îmi dau voie să primesc și să cheltuiesc bani cu bucurie.”
  • Privește banii ca pe o resursă, un instrument, nu ca pe o povară. Sunt aici să te susțină, nu să te limiteze. Investește în educația ta financiară pentru a-i folosi eficient. 
  • Lucrează cu tine și credințele tale – investește în educația ta mentala și emoțională în relație cu banii, vei vedea că e una din cele mai bune investiții pe termen lung. 

Relația cu banii este una dintre cele mai emoționale relații pe care le avem. Nu este despre cifre, ci despre convingeri, frici și valoare personală. Să investești în tine timp, energie, bani nu este un lux, ci un act de asumare. Un pas către a ieși din rolul de victimă în relație cu banii și a-i folosi ca pe un instrument în folosul tău și al visurilor tale. 

Cum îți înveți banii să facă pui
Make Life Magic

Cum îți înveți banii să facă pui

Indiferent dacă ai pus deoparte 100, 1.000 sau 10.000 de euro.

marți, 4 martie 2025

Iar dacă simți că e momentul să te uiți cu blândețe și curaj la relația ta cu banii, te invit cu drag la atelierul „Relația cu banii și abundența financiară” pe care îl țin online pe 30 iunie, 1 și 2 iulie, la Fundația Calea Victoriei. Vom lucra împreună exact pe aceste tipare și blocaje care ne țin pe loc. 

Foto: Freepik

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026