RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Make Life Magic

5 semne că ați putea suferi de apnee în somn

Apneea afectează calitatea vieții și scade performanța, dar este o afecțiune care poate fi tratată.

vineri, 16 mai 2025

Apneea obstructivă în somn este o tulburare frecventă ce provoacă îngustarea sau închiderea căilor respiratorii superioare, ducând la opriri repetate ale respirației în timpul somnului. Simptomele includ sforăit puternic, somn agitat, treziri frecvente, oboseală constantă și somnolență pe parcursul zilei. Factorii de risc includ greutatea, sexul masculin și modificările căilor respiratorii superioare, iar tratamentul timpuriu este esențial pentru prevenirea complicațiilor.

Sindromul de apnee obstructivă în somn este una din cele mai frecvente tulburări de somn, determinând îngustarea sau închiderea completă a căilor respiratorii superioare de numeroase ori, în timpul somnului. De multe ori, determină opriri complete, repetate ale respirației, cu durată de peste 10 secunde, care pot să apară de câteva zeci de ori în fiecare oră de somn. 

Apneea în somn, netratată, are consecințe în sănătatea generală, crescând riscul unor afecțiuni ca hipertensiunea arterială, tulburările de ritm cardiac, insuficiența cardiacă, diabet, dar și riscul de accidente rutiere sau la locul de muncă, din cauza somnolenței din timpul zilei. 

Deși este o afecțiune frecventă, sunt în continuare mulți care suferă de apnee în somn, însă nu știu acest lucru. Enumerăm 5 dintre cele mai frecvente simptome care ne arată că putem suferi de apnee în somn. 

1. Avem un somn foarte „zgomotos” 

Sforăitul este, probabil, simptomul cel mai frecvent întâlnit la pacienții cu apnee obstructivă în somn, mai ales dacă este apare foarte frecvent sau chiar în fiecare noapte și dacă sforăitul este foarte zgomotos, astfel încât să îi deranjeze excesiv pe cei din jur. Pe lângă sforăit, de multe ori, partenerii de somn descriu pauze evidente în respirație intercalate cu episoadele de sforăit. 

Tu ce faci când el sforăie?
Make Life Magic

Tu ce faci când el sforăie?

Sforăitul nu e deloc amuzant când te împiedică să te odihnești, noapte după noapte, iar să dormiți separat pare un capăt de țară.

luni, 7 noiembrie 2022

2. Avem un somn foarte „agitat”

Pacienții cu apnee declară de multe ori că au un somn agitat, în care se rotesc și se mișcă de multe ori în timpul somnului, transpiră mult în somn, se trezesc pur și simplu, sau se trezesc pentru a merge la toaletă. Toate acestea pot fi simptome ale apneei în somn. 

3. Ne trezim obosiți 

Mulți pacienți cu apnee în somn se trezesc obosiți, deși dorm cel puțin numărul ideal de ore pentru vârsta lor. Acest fapt se datorează somnului „întrerupt” de numeroase ori de opririle respirației. Trebuie luat în considerare faptul că fiecare oprire a respirației atrage după ea o trezire, chiar și foarte scurtă, a creierului, astfel somnul este foarte fragmentat, și de slabă calitate. 

4. Ne simțim tot timpul obosiți sau somnolenți 

Somnul fragmentat și de calitate proastă influențează semnificativ calitatea vieții. Cei care suferă de apnee în somn se simt de multe ori somnolenți pe tot parcursul zilei, și se descriu ca fiind, în general, obosiți. De asemenea, aceștia pot deveni iritabili, se pot concentra mai greu, sunt predispuși să facă accidente rutiere sau greșeli la locul de muncă. 

5. Ne încadrăm în factorii de risc 

Deși oricine poate suferi de apnee în somn, există factori care ne fac să fim la risc de a avea sau de a dezvolta acest sindrom. Greutatea este un factor important, întrucât riscul de apnee în somn crește odată cu indicele de masă corporală, și în special cu creșterile rapide în greutate. Sexul masculin este un alt factor de risc, bărbații fiind mai predispuși să sufere de apnee în somn, însă și femeile au un risc în creștere, după menopauză. Modificările pre-existente ale căilor respiratorii superioare sunt de asemenea de luat în considerare, ele determinând o îngustare accentuată a spațiului respirator. 

De ce e mai greu după 40 de ani?
Make Life Magic

De ce e mai greu după 40 de ani?

Nu știu la ce va gândiți voi că e mai greu după vârsta de 40 de ani, dar eu mă refer acum la mâncat și mâncare.

joi, 27 iulie 2023

Toți acești factori de risc devin cu atât mai importanți dacă sunt asociați și cu simptomele sindromului de apnee în somn. 

Dacă recunoașteți, la dumneavoastră sau la apropiații dumneavoastră, aceste semne de alarmă, vorbiți cu medicul dumneavoastră sau mergeți la un specialist pentru a fi investigat și a primi un diagnostic. 

Foto: Freepik

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026