RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Make Life Magic

Aplicațiile de dating: paradoxul prea multor opțiuni

Modul în care oamenii își cunosc și aleg partenerii romantici s-a schimbat mult în ultima vreme, odată cu apariția tot mai multor site-uri și aplicații de dating.

joi, 14 martie 2024

Pentru unii dintre noi, una dintre provocările datingului online este - paradoxal, la prima vedere - multitudinea de opțiuni. Deși pare să fie un lucru pozitiv, căci avem de unde alege, supradoza de variante ne îngreunează, de fapt, decizia și depunem mult mai mult efort analizându-ne opțiunile.

Pe lângă asta, ne poate presa și gândul că există cineva mai bun, mai aproape de idealul nostru, pe lângă persoanele cu care am ales să interacționăm. Pentru că, de multe ori, suntem acompaniați în alegerea pe care o facem de gândul că trebuie să facem cea mai bună alegere dintre toate, iar gândul ca am putea greși devine copleșitor.

Opțiuni + așteptări = stres

De aceea, această multitudine de opțiuni, în combinație cu așteptările pe care le avem de la noi și de la posibilii parteneri, ne creează anxietate, lăsându-ne mai puțin fericiți sau mulțumiti decât ne așteptam, confuzi, fără direcție și afectându-ne capacitatea de a lua decizii.

Variantele care par nenumărate ne pot face să nu ne mai concentrăm pe persoanele cu care interacționăm, să nu ne mai dăm șansa să le cunoaștem, din dorința de a cunoaște cât mai multe și de a nu rata acea persoană care este cea mai potrivită pentru noi. Ceea ce, de multe ori, nu duce nicăieri și ne obosește teribil. 

Uneori, ne obosește într-atât, încât ne lăsăm păgubași.

Petrecem mai mult timp căutând, evaluând, comparând decât cunoscând sau lăsându-ne cunoscuți și de multe ori avem așteptări nerealiste de la potențialul partener, acelea de a se potrivi perfect cu imaginea pe care o avem despre el sau ea, tocmai pentru că alesul se poate afla după colț, la următorul swipe. 

Într-un fel, se întâmplă ca la cumpărăturile on-line: sunt atât de multe produse, încât atunci când pui în coș ceva, n-ai cum să nu simți că ai ratat altceva, care poate era la câteva click-uri distanță.

Cum ieșim din cercul vicios 

O soluție pentru a ieși dintr-un astfel de cerc vicios este să alegem o relație pe care să ne concentrăm, pentru a-i da și a ne da o șansă. Să vedem cât de potriviți suntem, ca valori, ca principii, ca stil de viață, obiective și dorințe. Să observăm și să discutăm lucrurile, temele care sunt importante pentru noi într-o relație. Să nu evităm discuțiile în contradictoriu, care sunt nelipsite în orice relație, oricât de nouă sau veche ar fi, pentru a vedea cum le gestionăm împreună. 

Când fugim de conflicte, dar nu câștigăm nimic
Make Life Magic

Când fugim de conflicte, dar nu câștigăm nimic

Dacă ai face orice să eviți o ceartă cu alții, nu înseamnă că ai câștigat pace cu tine, cu alții sau cu situațiile care nu-ți convin.

joi, 2 noiembrie 2023

Să nu ne dăm bătuți doar pentru că a apărut ceva care nu se potrivește cu profilul din mintea noastră, doar pentru că știm că în aplicație mai sunt o grămadă de oameni de cunoscut și care, poate, sunt mai buni decât cel cu care încercăm să creăm o relație.

Cred că, atunci când ne dorim o relație, este important, atât pentru claritatea mentală, cât și pentru cea emoțională, să ne vedem cu o singură persoană, căreia să-i acordăm atenția și interesul nostru. Avem mai multe șanse să o cunoaștem mai bine și să luăm o decizie cât mai bună și mai informată, indiferent care va fi ea în final.

Gândurile care vin cu presiunea de a căuta altceva, mai mult, mai repede, mai bun, de a nu pierde timp, care ne fac să ne punem la îndoială sunt sabotoare, nu sunt companionul potrivit și ne privează de experiența cunoașterii unui om, experiență care este complexă și care necesită timp și răbdare.

Foto: Freepik

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026