Dintre toate tulburările de personalitate, tulburarea narcisistă pare cea mai stigmatizată, cea mai arătată cu degetul. Și asta pentru că toate manifestările unui narcisist sunt extrem de deranjante pentru cei din jur, care tind să ia lucrurile foarte personal.
Însă adevărul este că la suprafață iese fix opusul a ceea ce simte persoana respectivă.
Hai să luăm pe rând cauzele cel mai des întâlnite pentru apariția narcisismului și apoi să vedem ce putem face ca să ne protejăm pe noi, cei care trăim alături de narcisiști. Mai apoi, vă propun să-i ajutăm și pe ei.
Cauzele care pot duce la apariția tulburării narcisiste
1. Abuzul/neglijarea părinților
Cele mai frecvente cazuri pe care le-am întâlnit au suferit abuzuri majore în copilărie. „Nu ești bun de nimic, tâmpitule!” sau „Taci din gură, tu n-ai voie să vorbești!” sunt doar câteva dintre cuvintele pe care le-au auzit constant de la părinți, bunici sau alți tutori. La asta s-a adăugat lipsa totală de considerație pentru nevoile sau părerile lor. Nu erau consultați niciodată și nu li se dădea posibilitatea să aleagă. De la lucruri mici, cum ar fi alegerea hainelor sau a mâncării la restaurant și până la lucruri mari, cum ar fi alegerea facultății sau a prietenilor cu care aveau voie să iasă.
Tot o formă de abuz este și neglijarea totală. Copiii care pur și simplu au fost ignorați de către cei care i-au crescut. Nu au fost ascultați, nu au fost văzuți, nu au simțit dragoste sau empatie, nu au primit sfaturi, mângâiere sau susținere.
Care sunt consecințele? O stimă de sine sub nivelul mării, lipsă totală de încredere în propriile idei, alegeri sau chiar păreri și un sentiment profund de nedreptate.
În cele mai multe cazuri, tulburarea narcisistă s-a declanșat în momentul plecării de acasă, ca un mecanism de supraviețuire. Ori au simțit cumva nevoia să compenseze abuzurile prin care au trecut și să se pună în sfârșit și definitiv pe primul loc, ori s-a declanșat ceea ce noi numim o incongruență totală între ce gândesc și cum acționează. În cazul ăsta, maschează teama și lipsa totală de încredere prin comportamentul arogant, egocentrist și superior pe care îl manifestă.
2. Răsfățul exagerat
Aici avem de-a face cu opusul celor de mai sus, dus tot într-o extremă. Copiii pentru care părinții au dat la o parte toate obstacolele. Ei nu au fost nevoiți să rezolve probleme, să treacă printr-un eșec sau să facă ceva neplăcut, ceva complicat în viața lor. Copiii care au fost cocoloșiți, li s-a permis orice, fără vreo consecință.
Prea mulți bani pot handicapa un copil
Două destine frânte și o tragedie despre care nu putem să nu ne întrebăm dacă nu putea fi evitată.
miercuri, 23 august 2023
În cazul ăsta avem de-a face cu o distorsionare a realității, a dinamicii dintr-o relație. Acești copii înțeleg că sunt iubiți și acceptați doar dacă li se permite orice și că este de datoria celor din jur să le rezolve problemele. Au căpătat realmente un handicap, acesta al nevoii continue de apreciere, susținere, ascultare sau validare.
3. Așteptările nerealiste
Copiii cărora li s-a spus încontinuu că sunt cei mai deștepți, cei mai frumoși, cei mai puternici sau cei mai capabili. Astfel, li s-a dat impresia în mod eronat că au și calități pe care nu le au.
Ce se întâmplă în situația asta? În sinea lor, ei simt că lucrurile nu stau chiar așa și le e frică să nu fie deconspirați. Să nu-și dezamăgească părinții și să nu vadă toată lumea că ei sunt de fapt niște impostori.
Două lucruri simple pe care le fac părinții copiilor puternici
Ce spune studiul Harvard că au în comun părinții copiilor care devin adulți de succes.
vineri, 29 septembrie 2023
Asta îi determină să refuze provocări (pentru că ele implică riscul de a le arăta tuturor că sunt niște „ratați”) și, cu multe frustrări acumulate, să comenteze „de pe margine”.
4. Cauzele genetice
Unele studii vorbesc și despre cauze genetice ale apariției tulburării narcisiste. Este clar că există și anomalii la nivelul creierului sau al hormonilor care afectează modul în care o persoană percepe realitatea și se raportează la sine și la ceilalți. Dar este greu de distins când avem de-a face cu un bagaj ereditar și când aveam de-a face cu simpla imitare a comportamentului unui părinte narcisist.
Acum, că am înțeles posibilele cauze, hai să vedem cum ne putem proteja pe noi și cum putem să-i ajutăm și pe ei. La urma urmei, pe unii îi alegem (soțul, soția), pe alții nu (colegii, părinții).
1. Pune accentul pe tine și nevoile tale
Spune-i cum te simți tu și nu arăta cu degetul spre cum e el. De exemplu, dacă a luat o decizie importantă fără să te consulte, în loc să-i spui că e un „egoist nenorocit”, spune-i ceva de genul „eu mă simt neglijat și neapreciat când iei decizii fără să ne consultăm”.
Nimeni nu te poate călca pe nervi, fără permisiunea ta
Știu, sună a platitudine pompoasă, dar nu-i. Ai încredere, răbdare și urmărește-mi logica.
marți, 20 iunie 2023
2. Setează granițe cât mai clare
Explică-i ferm și cu răbdare care sunt limitele tale, ce poți tolera și ce nu. În felul ăsta, chiar dacă nu o să te înțeleagă prea bine, măcar va respecta niște reguli.
3. Oferă-i empatie
Înțelege că înainte să te chinuie pe tine, persoana respectiva este extrem de chinuită de gândurile proprii și de experiențele care au adus-o în situația asta.
4. Comunică asertiv și calm, nu încerca să-i „repari”
Orice intervenție din exterior, mai ales una prea hotărâtă, va fi percepută de către ei ca o amenințare și vor răspunde cu furie, agresivitate sau negare.
5. Mergi la terapie
Pe ei nu prea sunt șanse să-i convingi, deși merită să încerci (cu blândețe), dar pentru tine este esențial să lucrezi cu un specialist care să te asculte și eventual să îți ofere instrumentele gestionării unei asemenea relații.
Foto: Pexels
